Magistrații Curții de Apel Craiova au respins astăzi recursul intentat de Rosal Grup lui ADI OLT-ECO, respectiv CJ Olt pentru rezilierea contractului de către CJ Olt în luna martie 2019. Hotărârea este definitivă!
CJ Olt a recurs la reziliere după ce, ROSAL. nu și-a îndeplinit sarcinile contractuale, în urma adjudecării licitației privind managementul deșeurilor în întreg județul. În aceste condiții licitația va fi reluată, directorul ADI OLT -ECO, Florin Barbu, declarând că există toate șansele ca, până în luna octombrie a anului în curs să se încheie un nou contract pentru colectarea deșeurilor din județ.
Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).