La motivația scopului am, în continuare,dubii ! Le oferă, live,cu subiect și predicat, domnul Ponta ! Care zice, asta :„ Cel mai important lucru acum: e un rezultat pe care PSD nu l-a avut niciodata din 1990 încoace. Suntem pe primul loc în toate județele din Ardeal: Cluj, Arad, Sibiu, Brașov. Surpriza foarte plăcută e că suntem pe primul loc în Ardeal. În sud și Moldova nu era o surpriză să fim pe primul loc, însă în Ardeal e o surpriză.”
În traducerea omului sănătos la cap înseamnă așa : rezultatele Oltului, că despre el e vorba, unul de primul pe țară, dublu mediei naționale pesediste, este unul grație lui Ponta, care i se cuvenea…În mintea lui ! Mândria că suntem români,e în altă parte! În Ardealul lui tata-socru!
Dubii în ceea ce privește recunoștința lui Ponta față de rezultatul Oltului, pare să aibă și Darius Vâlcov…Împărtășite,chiar:„ După rezultatele acestor alegeri, guvernanţii îşi vor da seama că cei din Oltenia, cei din Sudul României, aşteaptă ca ei să-şi îndrepte privirea spre această regiune care a fost, foarte mult timp, vitregită. Vă dau un singur exemplu: nu există nicio autostradă care să treacă prin Oltenia, spre deosebire de celelalte regiuni, pe unde mai trece câte un ciot de autostradă sau chiar câte o autostradă întreagă. Şi noi, în zona Olteniei, reprezentăm România şi suntem românii cu cel mai dezvoltat simţ civic”(Sursa: Gazeta Nouă)
O frică, până la urmă firească, vorba lui Ponta, caracteristică regimurilor autoritare. O frică în două direcții : una a organizației față de răzbunarea președintelui în cazul procentul nesatisfăcător, cealaltă față de presiunile posibile ale premierului în carierele administrative ale aleșilor.
În spatele aparențelor de forță și invincibilitate stă de fapt frica ! Foarte multă frică…Pentru că altfel nu se explică, nici rațional,nici pragmatic, de ce, cu toate rezultatele fruntașe, Oltul primește mai nimic de la guvernul lui Ponta prim-ministru ?!
Care sunt resorturile fricii ?! Cel mai puternic frison cred că este acela că, în ciuda victoriei de 58,40 la sută, Oltul nu va primi nici de această dată coronița de premiant de la cel mai iubit conducător. Va avea conducătorul suprem grijă să înceapă din nou cu lecțiile de dirigenție de la începutul ședinței de guvern și amenințările subliminale interioare. Va puncta din nou că rezultatul fruntaș e obligație față de partidul care i-a făcut senatori,deputați,președinți de consilii județene , primari, OM, într-un cuvânt, și pentru asta nu trebuie nicio recompensă.
Sfidare și aroganță care în cele din urmă îl va costa pe Victor Ponta căruia îi prevăd un declin spectaculos în PSD dacă va refuza să intre în cursa pentru Președinția României. Partidul care întotdeauna și-a devorat liderul !
Uitați-vă cu atenție la Ponta în următoarele luni…Faceți asta nu din unghiul unei drepte făcută praf, aproape imposibil de resuscitat,ci prin ochiul organizațiilor județene de partid și liderii lor. Că în fiecare sunt și vor mai mult , mai mulți….