Personaj care a făcut echipă cu senatorul Toma, când acesta era preşedinte la PSD Olt, apoi cu deputatul Nicolae Stan, când acesta era preşedinte UNPR Olt, omul a trăit clipa şi s-a orientat funcţie de necesităţi. Azi, îl găsim la PNL, angajat al altui parlamentar, deputatul Gigel Ştirbu, al cărui şef de cabinet este!
Nu ştim dacă Sandu Măceşanu, căci el este personajul, mai prestează şi pe la Loctrans…site-ul instituţiei e vechi, de pe vremea lui Dan Liviu Mircea, director…!!!!
Că o mai fi, sau n-o mai fi şi pe la Loctrans, leafa de şef de cabinet, peste 2000 Ron lunar, spun colegii liberalii, ar cam trebui să-l oblige pe Sandu Măceşanu, să-şi ţină promisiunea…Aia prin care anunţa că zestrea sa în măritişul cu PNL este de 400 capete, pentru ca, la şedinţă, să se numere doar 150…
Nu asta ne-a stârnit interesul…Nici nu avea cum…e vechi păcatul şi nu-i Măceşanu, singurul vinovatul, vorba poetului… ! Interesant e că, din poziţia de şef de cabinet a celor cărora le sunt buzele umede cu gândul venirii la putere, Sandu Măceşanu vânează… ! Pot mare…Şefia Ambulanţei Olt, la care nevasta inculpatului demisionar, a fost de nederanjat până azi, când a renunţat la gândul înscrierii la concurs.
Cel care a făcut echipă penală cu Darius Vâlcov, Minel Prina nu are declarații de avere și de interese depuse pe anii 2012, 2014 și 2015, singurele pe care le-am putut identifica fiind cele din 2013 și 2011. Nici doamna Marinela, soţia, nu declaraţii de avere depuse… !Aflăm din ale soţului inculpat că în 2013, când
nevasta lui era șefă interimară la Ambulanța Olt, veniturile familiei au fost de 69.897 lei, pe jumătate față de banii strânși de familie din joburi la stat: 128.707 lei.
Semn că doamna câştiga mai bine decât soţul.
În zilele noastre, salariul directorului general de la SJA Olt, cu sporuri şi indemnizaţia de conducere, tichete de masă şi…restul, ar ajunge la suta de milioane Rol, lunar. Ştie nea` Sandu unde să tragă… !
Şi dacă omul nostru mai încasează şi de la Loctrans, ura ! Aşa a început şi Mineluş…Cu uşurica şi misterul ! În declarația de interese a lui Prina apărea trecută doar participarea sa în CA-ul Companiei de Apă Canal Olt. Ulterior, procurorii DNA ne-au arătat că acest mic detaliu contează enorm, el fiind portița prin care Vâlcov și Prina încasau șpăgile de milioane.
În rest, e de bine…Lucru bine făcut, pas cu pas : de la Loctrans, şef de cabinet la Ştirbu, pasul unu ! Pasul doi : ţâşti la şefia Ambulanţei ! Pasul cel mai nasol : să iei concursul… !