Interpuşii denunţători pe care Vâlcov i-a aşezat la masa bucatelor, dându-le acţiuni sau puteri depline în firmele controlate, dincolo de denunţurile fără număr, au început să nu mai răspundă mesajelor celui în faţa căruia, câteva luni în urmă, nu suflau, le tremurau izmenele, făceau sluj şi scheunau atunci când milogeau ceva la stăpân. Frăţia a început să se toarne, să se devoreze,să se regrupeze şi, în goana nebună de a păstra şi recupera câţi mai mulţi bani făcuţi cu sprijinul direct al lui Vâlcov, au început nu numai să umble noaptea pe coclauri, dar să şi vorbească în somn.
Franjurată grupuri-grupuri, Frăţia trece de la agonie la extaz şi nu puţine au fost vizitele la DNA, chiar dacă Vâlcov nu a mai fost citat de procuri de câteva luni bune. Nu stă liniştit şi ştie că e liniştea dinaintea furtunii. Una care se îndreaptă spre Oltul puternic, fără să poată fi ocolit. Despre povestea începută odată cu arestarea lui Prina, Vâlcov şi Şuşală, una cu multe episoade şi mulţi destinatari, ştie şi Frăţia, înnebunită, realmente de spaimă.
Aşa, câte ceva din Frăţie…
Văru` Cismaru de la primărie, care nu mai citeşte decât mesajele naşului Prina , singurele pe care le şi execută, îşi schimbă culoarea feţei de zece ori pe zi şi a început să vorbească singur. Mai ales după vizita celor de la PLUS CONFORT de marţi săptămâna trecută, pe care o aştepta. Fusese informat despre scandalul de luni, la colţul unei bănci, în care, inculpaţii se „congratulau„ reciproc, ca la uşa cortului.
Peizanul Ghenciu face rotocoale de fum în prezenţa judecătorilor, mare greşeală, prietene, şi dă ture prin primărie în a găsi, sub orice formă, adepţii curajoşi care să-i rezilieze contractul cu pieţele şi să-i vireze „investiţiile„ făcute-110 miliarde lei Rol…! ILUZII!
La Rupiah, Geanina Bobicu chiar şi-a luat rolul de 50 la sută acţionar şi administrator în primire şi …„pas„ la Vâlcov, via Bucureşti, ştie ea la cine, şi de ce, dar mai ştiu şi alţii…
Cel mai tare break-ing news, care sunt de fapt trei, nu s-au produs încă. Unul are strânsă legătură cu un „high life„ în stil social democrat „elevat„, pe un iaht ancorat în prezent prin Croaţia, proprietate personală, prin interpuşi, în vara anului 2014, în libera şi fără prejudecăţi Brazilia. Al doilea e parte integrantă din Frăţia cumetriilor şi are ca obiect tot o ambarcaţiune de familie, achiziţionare prin interpuşi, metoda consacrată, pe fonduri europene cu avans depus înainte. Ambarcaţiunea dă cu „what-up-ul „ într-un parlamentar, prost rău…! Al treilea, poate fi cea mai tare surpriză din Oltul puternic şi vizează un denunţ de bună voie şi nesilit de nimeni făcut imediat după implozia Frăţiei: Vâlcov-Prina-Şuşală, de …o, ho, ho!
Răbdare…că Break-ing News-urile sunt să vină, unii sunt deja „pe vine„…