Trebuia să vină şi acest moment în care sulemeneala de pe chipul Elenei Udrea şi ipocrizia afurisită din sufletul şi privirile lui Darius Vâlcov, să cadă ! Statul de drept nu are buze roz, iar Slatina, dragostea mea, nu a însemnat decât buget davastat şi atât ! Nu a mai contat de la cine, nu a contat nici prin cine. Tot ce conta era cât…Cât mai mult ! La nesimţire, la mârlănie, la poşete de j-de mii de euro, la cash cu nemiluita şi şpagă cât cuprinde ! La rupere ! Până aici aşa arată realitatea !
Elena Udrea şi Darius Vâlcov, acelaşi modus-operandi. Cu aceleaşi mizerii, prin mizerabili interpuşi care au acceptat, cărora le-a plăcut şi care au denunţat. Trebuia să vină şi acest moment în care să li se înfunde. In fapt,asta e normalitatea ! Instituțiile statului de drept lucrează, căpușele penale merg la închisoare.
EA–vilă la Eforie şi cotidian de cotidian. EL–somptuos palat pentru o zidită în pereţi galerie de artă şi un apartament pe televiziunea care-i aparţinea. Aceaşi în care, păstrarea denunţătoarei care l-a înfundat, spune multe. Dacă nu cumva, totul…! Despre oamenii muncii din televiziunea locală, să fie sănătoşi! Mănâncă o pâine amară…şi aia scoasă pe nas că „v-am adus bani de-acasă„!
Udrea şi Vâlcov reprezintă, până la urmă doar atât: o victorie cât un dezastru! E doar începutul…Asemănările devin galactice şi îngrozesc!
REFERAT DNA-ELENA UDREA
– „Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.
– În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa.„
REFERAT DNA-VÂLCOV
„La data de 19.03.2015, BĂRBULESCU DANIEL-IONUŢ a formulat un denunţ în care a susţinut că, în vara anului 2011, VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a propus să înfiinţeze o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură.
Pentru înfiinţarea, administrarea şi dotarea celor 3 firme VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a dat denunţătorului, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 1.500.000 lei, propunându-i acestuia ca după ce vor fi amortizate costurile să devină partener, cu un procent de 20% la firma de cadastru şi 40% la celelalte două firme.
BĂRBULESCU DANIEL-IONUŢ a declarat că ultimele discuţii referitoare la administrarea acestor firme le-a avut cu VÂLCOV BOGDAN DARIUS la începutul anului 2015. De asemenea, denunţătorul susţine că, în aceeaşi modalitate, VÂLCOV BOGDAN DARIUS a procedat şi cu soţia sa, căreia i-a cerut să administreze în fapt un centru SPA şi o televiziune locală, OLT TV, afaceri deţinute de către acesta.
Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de denunţul formulat de către BĂRBULESCU ANDRA LOREDANA, la data de 19.03.2015, în care susţine faptul că în anul 2009, VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a cerut să devină administratorul în fapt al S.C. ENERO PROD S.R.L., firmă care opera televiziunea locală OLT TV. Referitor la această afacere, denunţătoarea afirmă că, în cursul anului 2011, întrucât avea nevoie de bani pentru achiziţionarea unor echipamente pentru televiziune, i-a cerut bani lui VÂLCOV BOGDAN DARIUS, care i-a dat aproximativ 1 milion de lei, în numerar. Pentru a justifica introducerea în contabilitate a banilor, VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a indicat denunţătoarei să redacteze un contact de împrumut, fictiv, cu Ţiganu Loredana, care reprezenta S.C. CAFMIN S.R.L., iar o parte din bani i-a virat din societatea deţinută de către aceasta.
Referitor la societatea ENERO PROD, martora precizează că în municipiul Slatina inculpatul VÂLCOV DARIUS BOGDAN locuieşte într-un apartament proprietatea societăţii ENERO PROD S.R.L.
Afirmaţiile martorului BĂRBULESCU DANIEL IONUT sunt susţinute şi de către martora BĂRBULESCU ANDRA LOREDANA, care a fost prezentă la unele discuţii dintre acesta şi inculpatul VÂLCOV DARIUS BOGDAN, acesta din urmă solicitându-i să se ocupe direct de administrarea unui centru SPA din municipiul Slatina, precum şi de S.C. ENERO PROD S.R.L., firma care operează televiziunea locala Olt TV, deţinută în fapt tot de inculpat. „
Udrea şi Vâlcov, acelaşi modus-operandi….! Sunt sigură că Darius Vâlcov nu-şi va duce degetul la nas! Spectacolul continuă….