Imperativ

SURSE: ÎNCEP AUDIERILE DNA PRIVIND LEGALITATEA ACORDĂRII BANILOR SPITALUI SLATINA DE CĂTRE PRIMĂRIE, PERIOADA 2011-2014

Nici nu s-au terminat bine plimbările slujitorilor Cartelului din Primăria Slatina pentru terenul ofertă în dosarul fostei preşedinte a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, mituită de Bercea pentru o sentinţă favorabilă într-un proces, onorată între timp, care a băgat-o şi după gratii şi i-a distrus şi cariera de magistrat, că începe returul!

Startul îl vor lua funcţionarii din primărie care numai ei ştiu cum, la apelul lui Vâlcov şi Prina, cu acordul cumătrului Cristian Cismaru, administratorul public al primăriei, fericitul posesor al prelungirii cu încă un an a contractului de city-manager, prin act adiţional, vor relua plimbările la DNA-ST Craiova.

 

Acolo unde, pe masa procurorilor se află pentru a intra în cercetări amănunţite,  legalitatea modului  în care Primăria Slatina a alocat fonduri de multe milioane lei, încă de pe vremea managerului Nicu Vladu, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Cercetările procurorilor vizează nu numai legalitatea acordării banilor de către primărie, SJU Slatina, numai în 2014, până să fie arestat, Prina alocând suma de 2,2 milioane lei, ci şi cheltuirea lor.

Anchetatorii vor să verifice şi legalitatea celor 500.000 lei alocati de Primăria Slatina în luna octombrie 2013 „pentru introducerea unui sistem de supraveghere video pe holurile spitalului, a televizoarelor, a unui sistem de prezenţă pentru salariaţi pe bază de amprentă digitală, înlocuirea lifturilor„…, dar şi modul cheltuirii celor aproape 300.000 de euro, sponsorizări de la Alro, Pirelli şi Prysmian către Fundaţia Slatina pe mâini bune, deţinută de Andra Bărbulescu, soţia deputatului Daniel Bărbulescu, pentru un aşa zis raport de audit, făcut de nişte medici experţi italieni, în SJU Slatina. Acţiune derulată în anul 2011, îndelung speculată  la vremea respectivă.

Dosarul care e gata de start a fost disjuns din cel al marelui jaf din Primăria Slatina-administraţia Cartelului şi pare să nu fie singurul.