Imperativ

TRANSPARENŢA! AZI, VECINII!

Rotea. Robert Rotea. Fost preot, de patru ani, primar la Vitomireşti. Rotea. Robert Rotea. Cel care a început să tremure când s-a trezit la poartă cu seiful lui Darius Vâlcov. Senator pe colegiul în care e şi Vitomireşti. Localitatea unde Robert Rotea e primar.

Se întâmpla pe 12 martie 2015…„Nu am nicio legătură, nu am discutat nici cu domnul senator, nici cu domnul deputat Bărbulescu absolut nimic despre ceea ce am auzit la televizor”, se apăra Robert Rotea, primarul din Vitomirești„.

 

Atunci îi tremura vocea. Azi e alt om. Primar, cu realizări măreţe în comună. Şi prieteni. Ce e omul fără prieteni….?! Trei dintre măreţele realizări ale Vitomireştiului sunt modernizări: un drum comunal, un centru after school şi un cămin cultural.

Proiectul este susținut din fonduri europene, Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, Măsura 3.2.2.  „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale„/CRFIR 4-Craiova.

Dacă ne uităm pe declaraţia de avere a primarului, aflăm locul de muncă al soţiei. Ce să vezi?! Şef serviciu la CJFIR Olt. Instituţie arondată CRFIR4 –Craiova. CLICK AICI!DA_2016-04-11_ROTEA C. ION-ROBERT_62914150

Dacă ne uităm şi la câştigătorul licitaţiei de la Vitomireşti, ce să vezi?! Vezi câştigătorul: OLD &NEW CONSTRUCT SRL. CLICK AICI!!!eLicitatie – Anunt de atribuire numarul 133129_11.05

eLicitatie – Detaliu pentru invitatia numarul 276559

Fragment din Monitorul nr. 2680 din anul 2014

Prin Hotărârea nr. 1 din data de 12.11.2013 emisă de asociatul unic Ungureanu Mircea al S.C. ROXANA MIRANLIV – S.R.L., având sediul social în Slatina, str. Caloianca nr. 34, județul Olt, număr de ordine în registrul comerțului J28/249/2003, cod unic de înregistrare RO 15382642 și Hotărârea nr. 1 din data de 12.11.2013 emisă de asociații Ungureanu Mircea și Ungureanu Livia Elena ai S.C. OLD & NEW CONSTRUCT – S.R.L., având sediul social în Slatina, Str. Depozitelor nr. 4, corp C7, număr de ordine în registrul comerțului J28/531/2013, cod unic de înregistrare RO 32240508, s-a convenit divizarea primei societăți, respectiv preluarea de cea de a doua societate, prin desprinderea unei părți din patrimoniul S.C. ROXANA MIRANLIV – S.R.L., societate care își continuă existența. Conform Proiectului de divizare alăturat, divizarea se face prin transmiterea de active (teren, clădiri, mijloace de transport și utilaje) și pasive (decontări cu asociații).

Dacă ne uităm şi la vecinii de vile, ce să vezi?! Trei vile, la rând, una lângă alta. Una e a lui Ungureanu, Pisicu. Cealaltă e a lui Bracalone. Personaj despre care vom vorbi separat şi pe care îl găsim în jurul lucrărilor lui Ungureanu, Pisicu.  Ultima dintre ele, cea în construcţie, spun vecinii şi prietenii ar fi chiar a primarului de la Vitomireşti. Aşa să fie ?! Aşteptăm dreptul la replică…. ! Oricum, revenim !