Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi extindere a secţiei UPU a spitalului slătinean a fost însoţită, în 2013, de un scandal suspect legat de amânarea dubioasă a anunţării câştigătorilor procedurii până ce, în cele din urmă, câștigătorul a fost nominalizat : o firmă apropiată conducerii unităţii sanitare de la aceea vreme, fostului manager Andrei Iordache/ SC Roxana Miranliv SRL. Firma aceeaşi care a efectuat, în vara aceluiași an și o parcare de 110 locuri pe 5.200 mp în spatele spitalului contra a 15 miliarde lei vechi, o sumă ce a suscitat multe semne întrebări fiind comparată cu o altă parcare amenajată în curtea aceleiaşi unităţi sanitare pe o suprafaţă mai mare şi care a costat doar cinci miliarde lei vechi.
În jurul reabilitării UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina , mai exact al costulului ei după controversata licitație s-au creat multe speculații privind încălcări ale legislației. Până când, un raport al Curții de Conturi-Camera de Conturi Olt, pe anul 2014, insera :
– „Efectuarea de plăți nelegale pentru lucrări neexecutate în cantitatea facturată și plătită la obiectivul de investiții Demolare cabină poarta 1 și 2 și reamenajare acces SJU Slatina, la ordonatorul SJU Slatina-prejudiciu : 36 mii lei„;
–„Efectuarea de plăți nelegale de către SJU Slatina, reprezentând contravaloare categorii de lucrări decontate la prețuri supraevaluate, care nu pot fi justificate ca fiind practicate pe piața liberă de profil la obiectivul de investiții Extindere și modernizare Secție Primiri Urgențe, SJU Slatina, prejudiciu : 668 mii lei„.
Același document stabilea în cadrul măsurilor dispuse în urma auditului efectuat : „extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziție publică de lucrări încheiate de SJU Slatina în vederea stabilirii întânderii prejudiciului produs ca urmare a decontării unor categorii de lucrări la prețuri nerealiste, care nu sunt rezultatul liberei concurențe și nu pot fi justificate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, inclusiv a beneficiilor realizate„.
Ulterior, alte două operații de audit în cadrul SJU Slatina, stabileau prejudicii uriașe la cele două obiective mai sus consemnate : peste 8 miliarde lei vechi la reabilitarea parcării, alte 15 miliarde lei vechi în cadrul reabilitării UPU. Ambele realizate de firma Roxana Miranliv.
Ulterior, după raportul Curții de Conturi/Camera de Conturi Olt, divergențele dintre firmă și Spitalul Județean de Urgență Slatina s-a mutat în instanță.El s-a încheiat recent în favoarea constructorului, căruia unitatea sanitară îi cerea returnarea unei părți din banii încasați. Decizia finală a aparținut magistraților Curții de Apel Craiova, care, în 26 aprilie,au respins recursul declarat de reclamantă, menținând hotărârea prin care Tribunalul Olt a dat câștig de cauză, anul trecut, firmei care a executat lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primire a Urgențelor, SC Roxana Miranliv SRL. Slatina.
La finele lunii martie, anul în curs, la cererea lui Mircea Ungureanu, firma al cărui acționar și administrator a fost, s- a solicitat falimentul.
| 1159/104/2017 | |
| 20.03.2017 | |
| 29.03.2017 | |
| Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal | |
| Faliment | |
| SC ROXANA MIRANLIV SRL/Solutia pe scurt: În baza art.71 din Legea nr.85/2014, deschide procedura generală a insolvenţei privind pe debitoarea SC ROXANA MIRANLIV SRL. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe ART INSOLV SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea privind procedura insolvenţei. …Fixează termen pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar la data de 30.05.2017. Fixează termen pentru definitivarea tabelului de creanţe la data de 23.06.2017. ….Conform art. 99 din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2014, notifică prezenta către administratorul judiciar, tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, precum şi publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Termen de procedură la data de 15.05.2017. Cu drept de opoziţie pentru creditori în termen de 10 zile de la primirea notificării. Document: Hotărâre intermediară 12/2017 28.03.2017
Între timp, dosarul înregistrat la DNA ST Craiova privind adjudecarea licitației mai sus menționată își urmează cursul. Mai mulți oameni de afaceri din Olt, asociați și administratori în firme de construcții, participanți la licitație dar perdanți în favoarea firmei Roxana Miranliv, câștigătoare de pe locul 9, au fost chemați și audiați de procurorii DNA în calitate de martori. În cadrul declarațiilor date li s-au cerut lămuriri privind modul de desfășurare și organizare al licitației, ofertele depuse, clarificări privind caietul de sarcini. Procurorii DNA au ridicat de la sediul firmei Roxana Miranliv, toate documentele referitoare la execuția lucrărilor în prezent cercetate. Interesant, extrem de interesant este completul care a judecat recursul. Același ale căror hotărâri sunt, cel puțin ciudate în alte spețe legate de Olt! Revenim! |