Imperativ

DIN SPATELE GRATIILOR, DOCTORUL PAUL IANCU, MESAJ PENTRU COLEGII ORTOPEZI ŞI CHIRURGI

Condamnat recent la 3 ani de închisoare cu executare, medicul Paul Iancu nu renunţă la luptă. Considerându-se nedreptăţit de instanţă, din spatele gratiilor, doctorul continuă să-şi caute dreptatea şi să-şi păstreze mintea întreagă. Pe reţeaua de socializare, de pe un cont recent făcut şi asumat, ortopedul Paul Iancu adresează un mesaj rugăminte : https://www.facebook.com/medicortoped.pauliancu.5?hc_ref=ARSije-cOKM0FtZ2bHq-32giYJdK7UsEYdCm8Ih6GKR5wU7_npCYqGVv64t1Lv5Kf04&fref=nf

„Buna ziua ,

Sunt Dr. Iancu Paul, Medic Primar Ortopedie Traumatologie Adulti si execut o pedeapsa de 3 ani. Din 05.04.2018 sunt inchis intr-un penitenciar de maxima siguranta.
Invit specialistii din domeniile –
• Ortopedie Traumatologie Adulti
• Chirurgie Ortopedie Pediatrica
• Medicina Legala

– sa parcurga chestionarul pe care il veti primi pe email pentru ca in urma centralizarii rapunsurilor dumneavoastra sa existe o pozitie clara asupra problemei in cauza. Mentionez, instanta de fond a respins cererea privind audierea medicilor specialişti în chirurgie ortopedie cu profil adulţi , respectiv chirurgie ortopedie pediatrică. Prin centralizarea respunsurilor la intrebari, Google Forms emite un raport cu privire la procentul raspunsurilor “Da..” si “Nu…”. Astfel se formeaza punctul de vedere colectiv al specialistilor in acest caz.

Parcurgerea chestionarului, ce poate dura aproximativ 15 minute, va va fi de folos in a gestiona pe viitor situatii de aceeasi natura. Nici eu nu am crezut ca mi se poate intampla asa ceva !
Rog sa dati mai departe emailul cu invitatia de a participa la acest studiu, citirea lui poate fi de folos medicilor de orice specialitate, dar va rog ca raspunsurile la intrebari sa fie date numai de catre medicii cu specializarile mai sus mentionate. Cu cat mai multe cu atat mai concludent.
Invitatia de a studia cazul si a completa raspunsurile la cele 7 intrebari din chestionar o veti primi trimitand pe adresa medicortopedcondamnat@gmail.com un email cu subiectul “medic-interesat”.
Din pacate pana acum din 40 de invitatii de participare avem doar 6 raspunsuri. Incurajator, toate sustin acelasi punct de vedere. Ar fi nevoie de mai multa implicare pentru ca punctul de vedere colectiv sa nu poata fi trecut cu vederea si astfel sa inteleaga toata lumea ca daca incerci sa analizezi o problema acolo unde nu ai competente (medicale in acest caz) pot aparea erori.
Multumesc,
Dr. Paul Iancu„

Doctor în cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina, Paul Iancu a fost condamnat alături de colegul său, Mircea Tusciuc  de Curtea de Apel Craiova la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un dosar în care au fost inculpaţi sub acuzaţia de ucidere din culpă. Instanţa a mai decis ca celor doi să le fie interzis dreptul de a exercita profesia de medic, pe durata executării pedepselor principale.

Cei doi medici au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ei fiind acuzaţi că au diagnosticat greşit un băiat de nouă ani, care a murit pe 27 mai 2010, din cauza unui şoc septic suferit în urma unei fracturi de antebraţ. Medicul care l-a internat pe copil, Paul Iancu, i-a pus atelă gipsată şi în 26 mai copilul a fost externat. În seara aceleiaşi zile, copilul a fost readus la spital în stare gravă, iar diagnosticul a fost de cangrenă. Băiatul a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale de către medicul Mircea Tusciuc, în urma căreia i s-a amputat mâna. După ce starea lui s-a înrăutăţit, băiatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti, însă nu a mai putut fi salvat.

Procurorii care au anchetat cazul au stabilit că Paul Iancu – medic de gardă – medic primar ortoped la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în anul 2010 – nu a examinat corespunzător băiatul, stabilind în mod eronat diagnosticul. Totodată, Mircea Tusciuc – medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică la aceeaşi unitate sanitară – nu a acordat îngrijirile medicale necesare copilului pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea pe 26 mai 2010.

Concluzia raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză a fost că decesul copilului s-a produs ca urmare a „modului necorespunzător de stabilire a diagnosticului de către cei doi medici, acordarea unor îngrijiri medicale neadecvate, nediagnosticarea în timp util a complicaţiilor tanato-generatoare, a lipsei de supraveghere atente şi corecte a bolnavului la internare şi pe perioada spitalizării”.