Că e absurd și nerealist să le pretinzi să aducă 200 de voturi pe organizație din Slatina, pentru Olt- Romanați. Un Referendum care nu trebuia, cel puțin la momentul acesta, inițiat. Un Referendum care s-a bazat pe nici președintele Stănescu, confuz și uluit, nu mai știe ce, și care, mai degrabă a încurcat.
Când la Rotunda lui Dan Ciocan ai 195 de votanți din peste 1000 înscriși pe listele electorale, sunt multe de comentat! Când rezultatele centralizate pe Colegii, la Colegiul 5-Caracal, îți dau cu realitatea în cap, și vezi că sunt cele mai scăzute din tot județul, nu poți decât să-l feliciți pe Moț pentru cele aproape 19 procente pe Slatina.
Referendumul Olt –Romanați a fost o greșeală! Nu pentru faptul că a fost inițiat și că s-a încercat. Ci pentru momentul care a fost unul extrem de neinspirat ales și pentru că argumentele lui au fost pe repede înainte și neconvingătoare. Lucrurile eroice se fac prin acțiuni simple. Marșurile preoțești, agresivitatea creștin ortodoxă din poartă în poartă, afuriseniile și discursul ipocrit, sec, fără substanță, al Prea fericitului, oricât de săru` mâna iar spune prea vicepremierul, au iritat.
Referendumurile au arătat însă existența unor lucruri semnificative, cu adevărat importante care pot duce la bine, sau, dimpotrivă, la dezastru.
Cea mai puternică organizație PSD din țară și-a pierdut din anticorpii rezistenței la orice cădere de până acum a partidului. Pentru că și-a pierdut militanții. De ce?! Răspunsul e tot acolo: la ei! Brelocurile și cârlanii, trebuie să se hotărască ! Ori chibițesc la pariuri(știu ei pe ce, așteptând să pupe moaște și să le fie mai bine decât le e), ori trec la treabă ! Dar asta nu depinde de conștiința lor. E precară, când nu e inexistentă !