Imperativ

CÂMPUL TACTIC : O ANCHETĂ ȘI UN DOSAR PE ROL !

La începutul lunii martie, anul în curs, Școala de Poliție Slatina scotea la concurs postul de ofițer specialist I /formator, Catedra de pregătire polițienească- Educație Fizică. Înscris , cu dosarul de concurs validat de comisia constituită, George Fir, polițist de top, fost luptător K1 , din Argeș(care a devenit intens mediatizat după ce, în luna august, anul trecut, în timpul liber, a fost șicanat în trafic de trei rromi și  la intrarea la în Bascov, i-a făcut pe aceștia KO, după ce l-au atacat cu bâte) a trecut concurs cu nota 9,70, rezultat final publicat la aceea dată chiar pe site-ul oficial al Centrului de Formare și Prefecționare a Polițiștilor Nicolae Golescu/Slatina.

Din motive subite, interimarul șef al instituției, fost comandant IPJ Olt, Cătălin Florescu, a sesizat după concurs că polițistul nu ar fi îndeplinit condițiile pentru participare la examenul la care : dosarul i-a fost admis, rezultatul final în urma probelor concursului au fost notate cu 9,70, iar Fir a fost declarat, oficial, admis !

Micuțul Napoleon a gândit după, profund și….a refuzat încadrarea, deși a semnat validarea ! O anchetă în curs și un proces în instanță au rămas în câmpul tactic al micuțului Napoleon. Care nu este nici el, validat oficial, cu admis, prin concurs !

Nr. unic (nr. format vechi) : 5730/109/2018
Data inregistrarii 08.10.2018
Data ultimei modificari: 09.10.2018
Sectie: Secţia Civilă
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: anulare act administrativ disp.nr.402/10.08.2018 (invalidare concurs), oblig.emitere dc.încadrare pe postul de ofiţer specialist I (formator)
Stadiu procesual: Fond
 

 

Părţi

Nume Calitate parte
FIR GEORGE- LA AV. POSTELNICESCU ALIN Reclamant
CENTRUL DE FORMARE SI PERFECTIONARE A POLITISTILOR ,,NICOLAE GOLESCU” SLATINA – REPREZ. PRIN DIRECTOR FLORESCU EUGEN CATALIN Pârât