Imperativ

ÎNTRE TROPĂIELILE POLITICE DE AZI, ORBAN PUTEA SĂ VADĂ SPITALUL SLATINA! SĂ-ȘI DREAGĂ MITOCĂNIA !

A ajuns premierul la Slatina. Cu trenă. În trenă și candidatul rural care face orice să-i facă șefului pe plac. Aruncă Orban o prostie pe gură, o halește candidatul rural și o scuipă pe socializare, crezându-se deștept! Nu e! Ar fi fost dacă i-ar dat un mesaj premierului s-o dreagă. Nu i-a dat! Prostia premierului a fost compatibilă cu ”profunzimea” ruralului! Acesta e un adevăr!

Al doilea ar fi fost dacă, între aceleași vorbe, aceleași ”urmează să”, trena l-ar fi oprit pe premier, preț de câteva clipe, în fața Spitalului Județean de Urgență Slatina. Acela etichetat de Orban că nu tratează Covid! De pe trotuar, i-ar fi sărit triajul în nas. De sub mască ar fi putut scuipa tâmpenia. De sub morala zilnică ar fi putut să-și înghită prostia și să o repare. Mai ales că, din trenă, contempla peisajul și prefectul. Homorean cel viteaz care a călcat în SJU Slatina prima și ultima oară când a numărat bulele gazoase din apa minerală și capacele de apă plată primite ca donații de spital.

 Premierul a ratat o șansă care i-ar fi adus mai multe voturi decât vizitele de curtoazie de la șantier și din uzină. Aceea de a intra în Spitalul Slatina, fie și doar în curtea lui, făcând pe interesatul, întrebând care-i viața pacienților Covid și felicitând medicii.

Și-ar fi șters și ar fi șters mitocănia declarației că SJU Slatina nu e spital Covid. Ar fi putut vedea cu ochii minții saloanele celorlalte secții în care s-a tratat și se tratează alte afecțiuni.   

Numai că apucații ”de bine” agreează doar genul de moralism isteric. Singurul înaintea căruia au răspunsuri.

 Personajul e același din iarna anului 2007. Care, ministru fiind, părăsea locul accidentului spunând că a fost doar să bea o cafea.

Diferența e că acum e prim ministru. Și că, aflat în campanie electorală la Olt, în Spitalul Județean de Urgență Slatina, oamenii se vindecă de Covid și nu numai! În Spitalul Județean de Urgență Slatina se naște. Se fac operații. Se îngrijesc arși. Se țin sub supraveghere medicală cardiacii. Neurologia e plină și își face treaba. Exemplele pot continua.

  Dincolo de zidurile lui, rămâne trena. În trena șefului de partid, candidatul rural, cu o cravată roșu fâl-fâl, nu are alt obiectiv în afara plasării în cadru lângă premier. În ADN-ul ambilor, nimic altceva în afară de voturi.

În timp ce Orban și trena tropăiau, virusând politic, în Spitalul Județean de Urgență Slatina, erau internați alți 9 oameni. Infectați Covid 19….! Azi, 30.06.2020 !

 

 

 

 

 

 

dreapta a amestecat interesul de afaceri cu criticile legitime la adresa camarilei Dragnea tot aşa cum PSD a amestecat măsuri sociale cu atacarea justiţiei în scopuri personale.