Revenind la haosul generat și garantat AEP/Biroul Olt, la baza de date neactualizată care a generat avalanșa solicitărilor de înlocuire în rândul președinților și vice-președintilor secțiilor de votare, primul pas a fost făcut în momentul în care, spre deosebire de scrutinul trecut al alegerilor locale/2016, în acesta, ilegal AEP /Biroul Olt renunță la metoda sănătoasă a SMS-urilor trimise pentru obținerea acceptului intrării în tragerea la sorți pentru președinte și vicepreședinte al secției de votare. Efectele ?! Multe și periculoase, care generează suspiciuni de parteneriat politic! Unul dintre ele este că într-o secție de vot din Scornicești informaticianul a ajuns președintele unei secții de votare. În alta, aceeași persoană supervizează două secții de votare. Cum se împarte?!
Cel mai elocvent exemplu cu iz de aranjament direct este cel al Secție de vot/ 247, din Ulmi/Milcov. Acolo unde se întâmplă o minune ! Mare cât coincidența care pute ! Urât și persistent!
În martie 2020, fix candidatul PNL de la Milcov, dă o declarație pe propria răspundere că o ia în spațiu, la domiciliul său din aceeași localitate pe o anume doamnă din Studina. La aceea dată nu știam de ce…. dar în niciun caz pentru menaj !
Așa că doamna Bouleanu Marcela intră în spațiu pe domiciliul și declarația candidatului PNL la Milcov, A.Militaru.
Pfff !!!!!! Ce noroc !!!!! Vecinul cu AEP/Biroul Olt, domnul prefect PNL / Homorean o mai fi sărit vreu podeț ”în verificarea”gunoaielor la Milcov, înainte și de tragerea la sorți ?! Nu de alta, dar chiar, pute ! Până-n etajul 1 la Prefectură !
Alt manevră alt miros ! Nici doamna mamă a candidatului liberal nu stă în curte și dă la rațe. Proprietara Rodica Militaru cu domiciliul în Slatina dar proprietate în Milcov/Ulmi ia în spațiu contra voturi 10 bucăți cu buletin din diverse alte comune din Olt.
Vot contra a ce în schimb ?! Respect PNL ! În locul milcovenilor, votează flotanții! #SePoateAltfel! Uite așa! Schimb pe schimb pe buzunarul milcovenilor! Or fi locuri de muncă în primărie, terenuri…?! Un schimb e! Iar pute! Până-n etajul 1 la Prefectură !