La începutul anului 2022, Ministerul Dezvoltării dădea startul finanțării proiectelor pentru Locuințe Sociale, în teritoriu. Azi, proiectele sunt în faza de licitație, cele mai multe dintre ele fiind urcate deja pe Sicap, termenele de adjudecare urmând a fi finalizate în cursul lunii ianuarie 2023, licitațiile fiind în faza desfășurării pe etapele de parcurs, stipulate prin procedura achizițiilor publice .
Numai că această procedură nu stipulează nicăieri aranjamentele. Dimpotrivă! Odată dovedite, ele se mută în dosarele procurorilor DNA!
Se știe deja rolul consultantului în astfel de licitații. El te ridică, el te coboară, și tot el dă tonul anticipativ la cine va câștiga licitația. Așa se explică și diversificarea firmelor de consultanță în achizițiile publice. Tot așa se explică și numele preferat al consultantului, de cele mai multe ori același în licitațiile UAT-urilor. Procedeul e arhi cunoscut și arhi patentat, omni prezent până la deschiderea ofertelor. Ai ofertantul, ai ofertele, poți anticipa câștigătorul ! E simplu !
Pe primăriile din zona Balș, intrate deja în licitație pentru construirea de Locuințe Sociale, e mare forfotă ! Mare ! O face directorul general al ANL, finul senatorului /președinte PNL Olt, Liviu Voiculescu, Gabriel Stanciu ! Pentru bunului său amic, Sorin Cantea, cel căruia i-a fost atribuită și prin ANL, o licitație la Corabia, pe firma sa, Cas Office Arhitect Srl, care, așa cum anticipam, vrea să revină jucător de ligă mare !
Cantea mizează pe prietenul Gabriel Stanciu, director general ANL, care mizează ori, ori ! Ori pe propria prostie, ori pe mâna nașului senator Liviu Voiculescu, cum lasă să se înțeleagă, în presiunile pe care le face asupra primarilor, să câștige Cantea licitațiile! Dacă nu știe, nu cunoaște, nu acceptă, nașul senator Voiculescu, să –l potolească ! Să nu fi aflat de socializările la un pahar de ”la mulți ani” cu la mulți bani, ale lui Stanciu, cu primarii din zonă, cea mai recentă într-o locație din Caracal ?!
Ce le spune Stanciu primarilor ?! Multe….și când vede că nu are spor, îi amenință cu tăierea finanțării! Ceea ce, evident, e o prostie ! Stanciu de la ANL, nici nu poate obține, nici nu poate tăia finanțarea ! Nici măcar nașul senator Liviu Voiculescu !
Detaliem, licitație cu licitație, după ce apar ofertele ! În oferte, Cantea și Cas Office Arhitect Srl, va fi prezent ! Și asocierile vor fi foarte explicite ! Deloc întâmplătoare, sugestiv alese și anticipativ existente ! Că nu degeaba și-a angajat Cantea pe firmă și inginer proiectant !
Cât despre finul senatorului Liviu Voiculescu, director general la ANL, mare tupeul ! Sau prostia ! Grijă mare la Chilia în port ! S-a făcut ”broker” Găbiță, ca fratele Mihăiță ! Fratele ”constructorului ” Sorin Cantea!
Așteptăm ofertele din licitații și detaliem! Merită !