Imperativ

COMPANIA DE APĂ OLT: ȘEFII SECȚIILOR SECUNDARE AU PRIMIT PREAVIZ! CONDUCEREA ȘI CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE RISCĂ PENAL!

 În campania electorală din 2024, CAO a fost incantație pentru actualul primar. Invocată zilnic, ca fiind un fief PSD în care nimic nu era bine făcut, fluturând sinecurile și aranjamentele drept emblemă a companiei, actualul primar, candidatul de atunci, se jura și jura pe transparență, profesionalism și dăruire pentru comunitatea căreia i-a promis și 5mc cubi de apă gratis, apă potabilă pe factură, preț scăzut al serviciilor oferite. Nimic din toate nu au fost realizate. Sinecurile liberale au luat CAO cu asalt triumfalist, subcontractările și contractele pe achiziții directe au intrat în portofoliile clienților agreați, decapitarea fostului director general, George Ionică,( cu care  actualul primar își jura prietenie eternă), cu iz de penal în subteranele mazilirii.

Azi, altă ”performanță”, marcă liberală . Concedieri în lanț și tensiuni majore la Compania de Apă Olt. Mai mulți șefi ai sediilor secundare /Caracal, Scornicești, Corabia și Balș au primit, vineri, săptămâna trecută, preavizele de 30 de zile, semnate de directorul general, șeful serviciului juridic și șeful de resurse umane. Documentele invocă o hotărâre a Consiliului de Administrație, dar, în spatele acesteia, se ascunde o concediere mascată, făcută cu încălcarea legii.

Toți angajații vizați au contracte pe durată nedeterminată și calificative ”Foarte Bine” la ultima evaluare din vara 2025. Cu toate acestea, sunt acuzați generic de ”pierderi”, ”grad redus de colectare” și ”activitate defectuoasă în debranșări” , fără ca aceste afirmații să fie dovedite.

Concedierea se vrea sub aparența legalității. Se vrea, dar nu e ! În preavize se invocă articole din Codul Muncii (art. 61, 75) și din Contractul Colectiv de Muncă, dar fără temei real. De fapt, conducerea companiei și hotărârea unui Consiliu de Administrație, redus la doar 4 membri, toți, cu președintele Viorel Rogojinaru, afiliați sau agreați, PNL, a ocolit regulile de bază privind concedierea disciplinară , sau pentru ”necorespundere profesională.”

Art. 251 Codul Muncii: ”Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură disciplinară nu poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări prealabile.” Niciunul dintre angajați nu a fost audiat, convocat sau informat cu privire la o cercetare.

Motivele invocate nu stau în picioare . Formulări precum ”pierderi” sau ”activitate defectuoasă” nu pot substitui probele concrete cerute de lege.

Art. 62 alin. (3) Codul Muncii: decizia de concediere trebuie să conțină ”motivele care determină concedierea”. Fără date contabile, fără rapoarte de control, fără cifre, motivele nu există. Orice act emis în aceste condiții este lovit de nulitate.

Evaluări ”Foarte Bine” , dar dați afară pentru ”necorespundere”.  În vara 2025, șefii de sedii vizați au primit calificative maxime la evaluarea profesională. Aceste documente  contrazic flagrant orice acuzație de ”necorespundere profesională”.

Art. 63 alin. (2) Codul Muncii: concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după o evaluare prealabilă. Evaluarea există și arată ”Foarte Bine”. Orice concediere în aceste condiții este abuzivă.

Reorganizare inventată: posturile rămân, oamenii pleacă. Definitiv, deși contractele lor de muncă sunt pe perioadă nedeterminată. Conducerea CAO vorbește despre ”reorganizare”, dar fără documente care să o justifice.  Inclusiv Organigrama CAO, recent aprobată în CA/CAO Olt, deci , în vigoare, nu prevede o astfel de ”reorganizare”, făcută din pix, ilegal și abuziv pentru a face loc unor sinecuri PNL. Se vorbește despre numirea fostului primar Balș, Mădălin Teodosescu, președinte PNL Balș, la șefia sediului secundar din oraș.

Art. 65 alin. (2) Codul Muncii: desființarea postului trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Posturile nu au fost desființate, ci doar ”eliberați” ocupanții lor. Așadar, o reorganizare fictivă, făcută doar pentru a elimina persoane neagreate, pentru a face loc numirilor politice/PNL.

Răspunderea celor care au semnat actele

 Preavizele sunt semnate de directorul general, șeful Serviciului juridic, șeful de Resurse umane, în baza unei hotărâri a Consiliului de Administrație. Pe hârtie, regulamentar. Numai că… Legea spune clar: fiecare dintre aceștia poate fi tras la răspundere. Consiliul de Administrație/ Conform Legii 31/1990: administratorii răspund personal și solidar pentru prejudiciile cauzate prin decizii ilegale.

Dacă instanța anulează concedierile, societatea poate recupera daunele direct de la membrii CA.

Posibilă răspundere civilă și penală și pentru abuz în serviciu (art. 297 Cod penal). Art. 297 alin. (1) Cod penal: ”Fapta persoanei de conducere, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a drepturilor unei persoane […] se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.” Semnătura directorului general transformă hotărârea în faptă executorie. Dacă a dispus concedieri știind că nu există bază legală, intră sub incidența abuzului în serviciu. Pedeapsă: 2–7 ani de închisoare și interdicția de a ocupa funcții publice.

 Șeful Serviciului Juridic are obligația legală, conform fișei postului, de a aviza doar acte conforme legii. Un aviz pozitiv pe un act vădit nelegal îl face complice la abuz. Riscă o sancțiune disciplinară, regres moral și, eventual, urmărire penală.

 Șeful Resurselor Umane este garantul respectării Codului Muncii. Sau așa ar trebui să fie. Semnarea unor preavize fără cercetare și fără documente justificative reprezintă , în dreptul lui,  îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor. Poate răspunde disciplinar și civil, iar în cazuri grave,  penal.

Compania de Apă Olt, calitate de persoană juridică. Codul penal (art. 135–137) permite tragerea la răspundere a persoanelor juridice. Dacă aceste concedieri au fost făcute ”în interesul companiei” pentru a elimina persoane neagreate, mai ales politic, CAO însăși poate fi anchetată penal. Posibile sancțiuni ?!  Amendă penală, interdicție la licitații publice, în cel mai fericit caz.

 Urmează, foarte probabil,  contestații și anchete  penale în urma unor plângeri. Angajații concediați pot depune contestație la Tribunalul Olt în termen de 45 de zile de la primirea preavizului. Dacă instanța le dă dreptate, CAO va trebui să-i reangajeze și să le plătească toate drepturile salariale retroactiv, plus daune morale. În paralel, organele de anchetă pot fi sesizate pentru abuz în serviciu.

De asemenea, Consiliul Local Slatina, acționarul majoritar, poate cere revocarea Consiliului de Administrație pentru management defectuos. Ar fi cazul să o inițieze PSD, să vedem votul final. Dacă va tăcea, devine părtaș la mizerie. Căci asta sunt execuțiile șefilor sediilor secundare din Compania de Apă Olt! O mizerie!