În această situație, pericolul real al intrării în imposibilitatea de a mai plăti salariile angajaților din administrațiile locale e aproape iminent. Cei mai mulţi primari au rămas descoperiţi pentru ultima lună şi vor fi obligați să apeleze la artificiile rectificării bugetare. Altfel spus, să ia din unele domenii de activitate şi să pună la salarii.
Prima dată de depunere a documentelor PNDL a fost 30 noiembrie și apoi s-a revenit la 30 octombrie 2017. Ceea ce i-a distrus ! Acum așteaptă cu mâna întinsă și sufletul la gură o rectificare pe plus, care să-i salveze. În caz contrar, situația în care vor plăti doar obligațiile către stat pentru salarii, nu și salariile, e foarte posibilă. Noiembrie și decembrie vor fi luni de risc major pentru neplata salariilor, deși acestea sunt prevăzute în buget.
Cofinanțările, avizele, acordurile, proiectele, costă ! Costul e unul uriaș și pentru salariile crescute , uneori fără cap ! Mintea de pe urmă, program de guvernare pe cretă, la tablă și la televizor !