Vă mai amintiți demersul lui Vâlcov, pe vremea când era boss cu patalama în Guvernul Ponta, din 2014 ?! Când în 4 octombrie 2014, două ordine contradictorii emise de ANAF au bulversat activitatea conducerii Finanţelor oltene. Unul dintre ordine îi prelungea mandatul şefului AJFP Olt, Florin Diaconescu, în timp ce al doilea îl împuternicea pe Paul Petrof, fost membru PDL, fost coleg de partid cu Vâlcov, să conducă activitatea instituţiei.
Ghinion ! A intervenit cine trebuie și…pa ! „Ieri (n. red. – 6 octombrie 2014) am primit un alt ordin fiindcă s-a constatat că a fost o greşeală. Nu a fost niciun motiv de revocare din funcţie şi s-a revenit”, a spus Diaconescu.
Azi, Florin Diaconescu este suspendat de ANAF, din 22 mai 2018, după trimiterea sa în judecată, în calitate de inculpat, de procurorii DNA/ST Craiova, locul său fiind ţinut, conform fişei postului, de adjunctul Cornel Vlădescu. El este, de fapt, şi persoana al cărei nume este vehiculat pentru preluarea şefiei instituţiei. Până acum însă, acesta nu a primit un ordin oficial de numire în funcţie. Și așteptarea se prelungește…
Procesul în care lotul de la Finanțe este trimis în judecată nici măcar nu a început pe fond și se anunță a fi unul nu doar cu năbădăi, ci și de durată. Așa încât, cineva, trebuie să fie șef în locul lui Diaconescu, până la….Fie spălarea păcatelor în instanță, fie intrarea în vigoare a modificărilor legilor justiției, care îl vor albi, rapid, și pe Florin Diaconescu, în ambele cazuri, Diaconescu revenind la șefia Finanțelor Olt, cale lungă…. !
Vestea îi ține cu sufletul la gură neinspirații care s-au grăbit, înainte de oficialul Comunicat de presă al DNA ST Craiova, să-i cânte prohodul lui Florin Diaconescu și să tragă clopotele pentru adjunctul Cornel Vlădescu, inclusiv și/sau, mai ales prin deontologii media locală. În ciuda cocardelor la parteneriat și a asigurărilor, nu știm cât de veridice, dar putem intui și amuza, că și Vâlcov garantează Vlădescu, lucrurile rămân încurcate. La Finanțe Olt, numai flutură cocardele, dar….Coafura rezistă !