Imperativ

VICEPRIMARUL VÎLCELEANU ȘI PRIETENII ! DE-ALE GURII, PE BANI DIN BUGETUL LOCAL!

Gigi Vîlceleanu! După  declarația de avere un om sărac și cinstit, cu neam mare, dar și prieteni cu încredințări directe din bugetul local.

Fără prea multe comentarii, fiindcă excelența sa, viceprimarul Gigi Ernest Vîlceleanu, are în atribuții și pe cale de consecință, și în subordine, tot ce înseamnă Cultură/Sport, restul ce mai pică, încredințările directe ale contractelor derulate pe domenii prin procedeul clasic al ”te-ai urcat pe Sicap, te-am și acceptat”, poartă asumarea răspunderii profesionistului în artă,spor și culturi diverse, viceprimarul Gigi. Hai să-i scriem tot numele, să nu se confunde cu celălalt, Georgel, vice patrimonial existențial.

Așa se face că preferații lui Gigi Vîlceleanu au și ofertele acceptate. Nu pe una, ci pe două –trei firme, chiar dacă,  pe cea de consultanță, livrezi fasole cu cârnați. În aceeași desagă ajung banii.

Despre prietenul lui Gigi Vălceleanu, (unul dintre ei, fiindcă șirul care urmează e lung, mare și generos precum inima domnului viceprimar),  Emil Brad, am mai relatat!

https://imperativ.ro/2019/01/31/fie-iarna-fie-vara-in-desaga-la-emil-bugetul-toarna/

O facem și azi. Nu cu iluzia că Gigi Vîlceleanu ar simți vreo jenă. Ci cu indignarea celor care sunt mulți ”Emil Brad”, mai îndreptățiți chiar și care nu pot achesa nici o ”ofertă acceptată” pentru că nu sunt în cârdășie cu viceprimarul Gigi Vîlceleanu!

Revenind la singurul Brad sugativă a bugetului local, Provision Retail Prod Srl nu a fost suficientă pentru mușuroiul hârciogilor banilor publici.

Așa că a scos-o la produs și pe a doua!

SC Adremy A&A Consultanță Srl  are un singur acționar care este și administrator: Brad Emil Ilie! Prietenul viceprimarului Gigi Vîlceleanu care dă cotu` și pișcotu`, sub formă de bomboane, pensionarilor de Ziua Vârstnicilor și fasole cu cârnați slătinenilor pofticioși, de 1 Decembrie. Firma înființată în 2015 are ca obiect de activitate ”Consultanța în afaceri și management” și ZERO angajați în 2018. Asta nu o împiedică să livreze prin oferta acceptată de prietenul Vîlceleanu, pe încredințare directă, de-ale gurii pe banii bugetului local.

Offf ! Ce-ați înțeles…?! De-ale gurii pentru slătineni și copiii lor, nu pentru domnul vice! Ca să nu vă pice greu, precum rucsacurile livrate de Emil, prietenul lui Gigi Vîlceleanu, sportivilor marcați CSM.

CLICK AICI și alții la rând. E mare ograda domnului viceprimar Vîlceleanu!