N.B. Persoanelor nominalizate li se asigură dreptul la opinie și/sau drept la replică/precizări
Avem pe piața investițiilor licitate, asta !
Aurelia DATCU – consultant general în cadrul unui proiect cu finanțare europeană (prin PNDR – AFIR – CRFIR 4 Sud-Vest Craiova condus de Excelența Sa dl. STĂICUȚ Dorel), beneficiar fiind Comuna Cilieni, județul Olt, proiect intitulat: Execuție lucrări de construcție a rețelei publice de apă și a rețelei publice de apă uzată în localitatea Cilieni, în cadrul “PROIECT INTEGRAT: PRIMA ÎNFIINȚARE A SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE MENAJERĂ ÎN SATUL CILIENI, COMUNA CILIENI, JUDEȚUL OLT”; ACȚIUNEA 1 – “PRIMA ÎNFIINȚARE A SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APĂ ÎN SATUL CILIENI, COMUNA CILIENI, JUDEȚUL OLT”; ACȚIUNEA 2 – “PRIMA ÎNFIINȚARE A SISTEMULUI DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN SATUL CILIENI, COMUNA CILIENI, JUDEȚUL OLT”, după ce procedura a fost anulată și a doua oară de autoritatea contractantă Comuna Cilieni, județul Olt, specialistul VĂDUVA Constantin și aranjatorul șef Aurelia DATCU, o mai pun o dată pe tapet, în sensul că mai scot o dată la mezat contractul respectiv.
Astfel, UAT Cilieni, județul Olt publică Anunțul de participare simplificat SCN1063745 în data de 25.02.2020
Ce este nou de data aceasta?! Peisajul! Prin introducerea de către doamna Aurelia DATCU a ofertantului SC ACETI SRL cu administratorul binecunoscut dar și cu specialistul angajat VĂDUVA Constantin (cel care îi mijlocește câștigările licitațiilor atât SC ACETI SRL cât și SC TOP DECON SRL).
Este încă o dovadă că acest NOU CARTEL organizat își face treaba nestingherit.
Facem pariu că și de data aceasta SC ALEXCOR TRADING SRL va face toate demersurile ca procedura în cauză să fie anulată de maestrul de ceremonii Excelența Sa dl. STĂICUȚ Dorel – șeful CRFIR 4 Sud-Vest Craiova, în eventualitatea în care frații Ciocan pierd această licitație. Așteptăm și vă informăm ! Doamna Datcu, stați acasă! Și… spălați-vă mânuțele !!!!
N.B. Persoanelor nominalizate li se asigură dreptul la opinie și/sau drept la replică/precizări