Imperativ

CARAVANA VACCINĂRII LA SLATINA, TESTUL DE SĂNĂTATE AL DSP OLT !

Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat. A fost Caravana vaccinării la Slatina. Nu ! Nu a fost inițiată de Direcția Județeană de Sănătate Publică, dar instituția a fost reprezentată la scenă deschisă. La microfon. Acolo unde doamna doctor Madan a vorbit vorbe în vânt. Despre cât de greu a fost să comunice. Să conștientizeze populația de pericolul mortal al virusului, de necesitatea și beneficiile vaccinării. Le –a stat în cale manipularea prin fake news….intonat-a doamna. Probabil a luat un calmant înainte. Altminteri ar fi trebuit să vorbească și să recunoască că, pe tine, ca om, bolnav sau sănătos, persoană fizică, sau juridică, Horeca, sau unitate școlară, cabinet stomatologic, spital , sau cafenea, DSP te mănâncă. Te umple de spume . Te face să urăști brusc, tot ce înseamnă testare, campanie de vaccinare. De ce ?! Păi e simplu. Nu au ieșit public, niciodată, să spună ce e Covid 19 ! În anchetele epidemiologice au fost depășiți ! Contradictorii ! În focare au fost impertinenți ! În liniile telefonice au fost de negăsit ! În campaniile de informare au fost indolenți ! În tarlaua lor s-au plâns tot timpul. Că nu au personal, că e greu, că protocoalele sunt neclare.

Cum să nu te scârbească o instituție când vezi că în timp ce în spitalele Covid, medicii și personalul sanitar se prăbușesc, unul câte unul, de oboseală, de deznădejde, de revoltă că le împarți tratament cu Tocilizumab pentru trei pacienți, când ei sunt cu sutele în spital și zecile intubate ?! Cum să nu te umpli de silă când vezi angajările pe recomandare, în neam, din saloane de înfrumusețare, ori pupilei și pupiluțe habarniste care își fac ucenicia la locul faptei, dacă vor ! Cum să mai crezi în autenticitatea datelor transmise când numeri morții nealocați de pe- zi, în alta ?! Cum să nu-i detești când te duci la Centrul de vaccinare să-ți vaccinezi copilul și afli că nu există vaccin fiindcă șoferul pilos nu a vrut să se deplaseze vineri să-l aducă de la Craiova, fiindcă își strica week-endul și oricum nu-l sancționa nimeni, cu sorela directoare ?! Cum să aibă instituția credibilitate când se cârmuiesc interimate pe Resurse Umane, se încasează pe statul de plată fără să treci pe la serviciu și ore suplimentare pe cine are pila mai mare ?!

Pe plantația DSP Olt, doamna directoare Nuți este o liberală asumată, pe recomandare, cu bluzițe galbene și buze roșii. Pe cine crede că minte ?! Tot ce se face, în DSP Olt,  angajări, bonusuri salariale, listele de investiți, concursurile cu dedicație, licitațiile aranjate este atât de adânc împământenit încât a devenit aproape trofic. Nicio za din sistemul putregăit al slăbiciunilor nu poate funcţiona perfect fără cealaltă.  Pe plantația doamnei directoare Nuți, garantată Andrei Iordache din duplex-ul lui axa Slatina/București, se hrănesc unii pe alţii ca ipocriţii cu parandărături, funcţii şi proptele, aplicabile pe toată galeria faptelor cu suspiciuni rezonabile generând un adevărat ecosistem pandemic al inutilității instituției sanitare. Este utilizat periculos şi cu bună ştiinţă pe tot ceea ce are mai de preţ un om: viaţa ! Însă maşinăria aceasta este aproape perfectă şi implică inclusiv mentălităţile colaterale. De aia interimatele străbat liniştite guvernările, ne tranzitează pasager vieţile. Sfidează simţurile. Înving şi timpurile. Sunt cu toții exact ca infecțiile intraspitalicești. Chiar dacă sunt apă chioară ! Cei mai buni nu populează direcțiile de sănătate publică. Se regăsesc în spitale sau pleacă din țară. Factura rămâne usturătoare ! Degeaba  a pozat în mironosița sinceră doamna directoare adjunctă Madan ! Nu comunicarea a îngenuncheat DSP Olt ! Ci creditul acțiunilor eșuate public ! Din plantația complicităților, care au băgat vaccinarea în faliment sistemic, nu mai ai ce să crezi! Cum Dumnezeu să nu-i scârbești?!