Contestații în urma atribuirii contractelor pentru întreţinerea periodică în următorii patru ani a drumurilor naţionale din Oltenia. Acordul cadru, cu o valoare totală estimată de 98,5 milioane de euro, a atras în competiție mulți ofertanți în Asociere. Alegerea făcută însă de DRDP Craiova a stârnit multe suspiciuni rezonabile de aranjamente și multe controverse. Loturile Craiova, Slatina, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, care însumează peste 70 de milioane de euro, au fost atribuite unei singure firme: General Trust Argeș, a controversatului Cătălin Spătaru. Asta după ce constructori importanţi au fost eliminaţi din joc pe ”considerente ilogice şi ilegale”, susţin unii dintre ei. S-a lasăt cu contestaţii!
Panadria și Strade contestă licitația pe lotul Oltenia, din care face parte și Slatina. Strade Bauunternehmung SRL, a depus oferte pentru loturile Craiova şi Târgu Jiu, în calitate de lider al asocierii din care mai face parte Panadria SRL (judeţul Olt). Aceeaşi asociere, dar cu Panadria lider, s-a înscris la licitaţia pentru loturile 4 şi 5 (Râmnicu Vâlcea şi Slatina). La licitaţia pentru întreţinerea drumurilor naţionale s-au mai prezentat firmele Alpha Construct Sistem SA şi Route Center Construct SRL, care s-au asociat şi au depus oferte pentru loturile 2 (Drobeta Turnu Severin), 3 (Târgu Jiu) şi 6 (Orşova), şi General Trust Argeş SRL, pentru loturile Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Slatina.
Unul din tertipurile de care a uzat dintre DRDP Craiova și care a adus la adjudecarea Lotului Oltenia, în totalitate de General Trust Argeș a vizat participarea la licitație a Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), entitate care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea CNAIR. Unul dintre constructori a prezentat un contract de asistenţă încheiat cu CESTRIN, organism autorizat să desfăşoare activități de analize, testări, investigații, inspecţii, monitorizări, asistenţă tehnică necesare ameliorării și modernizării infrastructurii rutiere. DRDP Craiova a considerat însă că, în acest caz, ar exista un conflict de interese, având în vedere că CESTRIN aparţine de CNAIR, în opinia celor de la Craiova, autoritatea contractantă ar presta servicii în favoarea constructorului, care are calitatea de ofertant în cadrul licitaţiei. De aici și conflictul de interese.
Și totuși….Când un organism care aparține autorității din subordinea Ministerului Transporturilor ar verifica un constructor , ar putea fi un avantaj, nu un dezavantaj, și aici va trebui să se pronunțe CNSC, sau instanţa, dacă se va ajunge la litigiu în instanță.