
În anul 2022 la nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost programate a se desfășura un număr de 39 de acțiuni, respectiv:
– 37 de acțiuni de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară încheiate pe anul 2021;
– 2 acțiuni de audit de conformitate având ca teme:
@ controlul legalității contractării sau garantării, precum și a utilizării și rambursării finanțărilor rambursabile la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
@ verificarea cu privire la aspecte legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entității, acțiune introdusă în program urmare a unor aspecte sesizate prin petiții.
Totodată, în cursul anului 2022 s-au desfășurat distinct un număr de 73 de acțiuni de control având ca temă verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii.
În anul 2022, la nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost programate a se efectua un număr de 39 de acțiuni de audit/control, la un număr de 38 entități (37 ordonatori principali și 1 ordonator terțiar), la U.A.T.M. Slatina fiind efectuate 2 acțiuni.
Cele 39 de acțiuni de audit/control au fost repartizate astfel:
– 37 acțiuni de audit financiar;
– 2 acțiuni de audit de conformitate, la U.A.T.M. Slatina și U.A.T.M. Caracal
Totodată, cu ocazia verificării celor 37 ordonatori principali de credite, au fost verificați și un număr de 36 ordonatori terțiari de credite.
Din analiza celor prezentate în tabelul de mai sus rezultă că în anul 2022 au fost verificate de Camera de Conturi a județului Olt un număr de 74 de ordonatori de credite, reprezentând 23,4% din totalul ordonatorilor de credite de la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Exactitatea și realitatea datelor reflectate în situațiile financiare
– Neevidențierea în conturi speciale a garanțiilor de bună execuție constituite la U.A.T.M. Slatina (Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân Slatina), U.A.T.C. Bucinișu, Colonești, Drăghiceni, Leleasca, Obârșia, Valea Mare, Vîlcele, Vișina, Vișina Nouă, Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt;
– Nestabilirea și neînregistrarea amortizării activelor fixe corporale și necorporale, conform prevederilor legale, la U.A.T.O. Drăgănești, U.A.T.C. Bârza, Brastavățu, Vădastra,Vădăstrița;
– Menținerea, în mod nejustificat, a unor obiective de investiții finalizate și recepționate în contul contabil 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție” la U.A.T.J. Olt, U.A.T.C. Drăghiceni, Ghimpețeni, Leleasca, Obârșia, Perieți, Stoenești, Valea Mare, Vitomirești;
– Neconducerea contabilității pe baza principiului contabilității de angajament la,U.A.T.M. Slatina, U.A.T.C. Baldovinești;
– Nu a fost condusă evidența contabilă analitică a materialelor consumabile, precum și a materialelor de natura obiectelor de inventar la U.A.T.M. Slatina, U.A.T.C. Bălteni, Ghimpețeni, Perieți, Teslui, Vădăstrița ,Vișina;
– Efectuarea de înregistrări în evidența contabilă fără documente justificative la U.A.T.C. Colonești, Corbu, Perieți, Stoenești, Valea Mare, Vișina Nouă;
– Nerespectarea prevederilor legale privind reflectarea reală și exactă a operațiunilor financiar-contabile în bilanțurile contabile și conturile anuale de execuție bugetară la U.A.T.O. Drăgănești Olt, U.A.T.C. Bălteni.
– Nu a fost implementat/dezvoltat sistemul de control intern managerial, conform prevederilor legale în vigoare la U.A.T.M. Slatina, U.A.T.C. Perieți
– Neelaborarea procedurilor operaționale, pentru procesele și activitățile derulate în cadrul entității, în conformitate cu prevederile Ordinului Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018, la U.A.T.C. Bălteni, Brâncoveni, Ghimpețeni, Teslui, Vădăstrița;
– Nesupunerea CFPP a unor proiecte de operațiuni care fac obiectul controlului financiar preventiv la UATO Potcoava, U.A.T.C. Baldovinești, Ghimpețeni, Perieți;
– Neorganizarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul entității la U.A.T.C. Perieți, Școala Gimnazială Comuna Brâncoveni, Școala Gimnazială Comuna Vădăstrița.











































































