Cum poate un om de afaceri local, ale cărui firme adjudecă contracte publice de sute de mii de lei, să îndeplinească criteriile drastice pentru acordarea și menținerea unei locuințe sociale? Aceasta este întrebarea legitimă la care comunitatea respinsă de pe lista ținută la secret, pentru acordarea unei locuințe sociale, așteaptă un răspuns îndreptățit.
În prim-plan se află Iulian Popescu, patronul firmei CATODICA IULPOP Srl, un personaj care, deși conduce un autoturism de lux BMW X5 estimat la aproximativ 70.000 de euro, spun scorniceștenii și derulează contracte pe bandă rulantă cu statul, arată Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, figurează ca beneficiar al unui apartament social primit de la primărie. În timp ce familii vulnerabile așteaptă ani de zile repartizarea unei locuințe din cauza filtrelor severe impuse de lege, realitatea din Scornicești, sfidătoare, arată un contrast izbitor între statutul de ”amărât” pe hârtie și cifrele de afaceri reale generate din bani publici.
Conform Legii locuinței nr. 114/1996 actualizată, accesul la locuințele sociale, bunuri din domeniul public atribuite cu chirie subvenționată, este extrem de restrictiv: @Plafon de venit/destinate exclusiv familiilor sau persoanelor ale căror venituri medii nete lunare (pe ultimele 12 luni) se situează sub un prag minim legal. @Proprietate/solicitanții nu trebuie să dețină nicio locuință în proprietate și să nu fi înstrăinat active imobiliare după 1990.
@Fără datorii/textul normativ (Art. 17-18) stipulează ”Nu pot beneficia de locuințe sociale persoanele care au debite restante la bugetul local”.
În cazul lui Iulian Popescu, deținerea de părți sociale într-o companie profitabilă și afișarea unei averi mobile considerabile (autoturismul de lux) ridică suspiciuni majore de fraudare a sistemului de asistență socială. Mai ales când ”Catodica” cucerește Scornicești prin atribuirea de contractele peste 630.000 de lei.
Analiza datelor oficiale din platforma SEAP/SICAP dezvăluie o dinamică financiară prosperă pentru CATODICA IULPOP Srl (cu sediul în Crâmpoia, Olt). Compania a fost transformată în abonat la bugetul local al orașului Scornicești.
Cel mai bănos contract independent identificat este cel cu numărul de referință DAN2508819, atribuit direct către CATODICA IULPOP Srl de către autoritatea contractantă ORAȘUL SCORNICEȘTI.
Obiectul contractului/ Modernizare și extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în orașul Scornicești, jud. Olt/ Valoare: 620.942 RON/Modalitate de desfășurare: Offline / Atribuire Directă.
Și achizițiile directe, la bucată, nu se opresc aici. Pe lângă contractul de monitorizare, Primăria Scornicești a pompat sume suplimentare în bugetul firmei prin achiziții directe succesive realizate într-o singură zi pentru aparate de aer condiționat destinate sediului primăriei (achiziții în valoare de peste 24.000 lei care includ aparatele, kiturile și serviciile de instalare). La acestea se adaugă contracte de mentenanță a iluminatului public în comunele învecinate (Sârbii-Măgura – 90.000 lei) sau servicii cu Compania de Apă Olt.
Marea asociere de la Priseaca, Fotovoltaice în tandem cu firma City Managerului orașului Scornicești arată nivelul ridicat al întreprinzătorilor bugetari cu funcții cheie în Primăria Scornicești. Suma afacerilor pe bani publici atinge apogeul odată cu Anunțul de atribuire simplificat SCNA1129288/UAT Comuna Priseaca care a atribuit un contract masiv de lucrări. Obiect/Construire centrală fotovoltaică Comuna Priseaca, Județul Olt/Valoarea totală a contractului/816.783,39 RON. Cine a câștigat această licitație? O asociere de operatori economici în care pilonul principal este CATODICA IULPOP Srl, alături de LEONARDO BROKER GROUP CONSTRUCT Srl (firmă cu sediul în Scornicești). Aici apare kit-ul central al rețelei de influență. Firma parteneră este controlată sau legată direct de Leo, City Managerul (administratorul public) al orașului Scornicești.
Practic, firma patronului cu apartament social (Catodica) primește contracte de sute de mii de lei de la Primăria Scornicești, în timp ce, în paralel, face afaceri private (asociere pe fotovoltaice) la Priseaca chiar cu firma managerului aceluiași oraș.
În fața acestor dovezi, rețeaua transcede simplul oportunism comercial și intră sub incidența legii penale și administrative. Următoarele instituții au obligația legală de a porni anchete din oficiu:
- Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt/ Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă TB Olt. Obiectul cercetării: Infracțiunile de fals în declarații (art. 326 Cod Penal) și înșelăciune (art. 244 Cod Penal) comise de Iulian Popescu în momentul depunerii/actualizării dosarului pentru locuința socială, prin ascunderea veniturilor din firmă și a bunurilor de lux.
Trebuie investigată infracțiunea de abuz în serviciu comise de funcționarii publici care au semnat anchetele sociale fără verificări reale de teren.
Agenția Națională de Integritate (ANI) se poate sesiza pe Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în ceea ce îl privește pe administratorul public (City Managerul) orașului Scornicești (Leo). ANI trebuie să verifice dacă poziția sa administrativă a influențat atribuirea contractului de 620.000 de lei către Catodica SRL, în virtutea parteneriatului comercial direct pe care firma sa îl are cu aceasta la centrala fotovoltaică din Priseaca.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (ANAF) / Inspecția Fiscală pe un control încrucișat pe societățile menționate pentru a stabili dacă autoturismul BMW X5 (70.000€) este achiziționat pe firmă pentru optimizări fiscale ilegale în timp ce administratorul se declară ”caz social” în fața primăriei.
Instituția Prefectului Județului Olt pe Controlul de legalitate asupra Hotărârilor de Consiliu Local din Scornicești prin care s-a aprobat repartizarea și prelungirea contractului de închiriere a locuinței sociale pentru Iulian Popescu.
Cum a trecut dosarul lui Iulian Popescu de filtrele anchetei sociale, din moment ce legislația interzice expres atribuirea acestor locuințe persoanelor cu venituri substanțiale sau celor care dețin active comerciale majore?
De ce Primăria Scornicești a ales atribuirea offline (directă) pentru un sistem de monitorizare video de peste 620.000 de lei către o firmă cu un istoric axat pe aparate de aer condiționat?
Este o coincidență faptul că această firmă (Catodica SRL) este parteneră de afaceri în proiectul centralelor fotovoltaice din Priseaca chiar cu firma controlată de City Managerul din Scornicești?
Surse: extrase oficiale din SICAP/SEAP și prevederi din Legea 114/1996.
Solicităm în mod oficial un punct de vedere din partea Primăriei Scornicești, a numitului Iulian Popescu și a administratorului public vizat, pe care le vom publica în măsura în care vor fi transmise.
Solicităm și autosesizarea instituțiilor cu atribuții mai sus menționate și un punct de vedere oficial.