În timp ce discursul public al conducerii administrative este marcat frecvent de acuzații privind ”demufații” și rețelele de interese politice, realitatea datelor din Sistemul de Achiziții Publice indică o practică identică.
În Compania de Apă Olt propria rețea de contracte atribuite direct își urmează nestingherită traseul. Un caz recent scos la iveală de datele SICAP arată cum conexiunile din administrația publică traversează țara, ajungând direct la bugetul operativ al CAO.
Conform datelor publice, directorul operațional al Companiei de Apă Olt este Stejărel Nistor, personaj legat teritorial de județul Neamț. Istoricul achizițiilor publice arată că, începând cu 28 februarie 2022, firma TVDECE S.R.L. cu sediul în Cluj-Napoca, reprezentată de administratorul Dragoș Dorin Răzvan Andrei a intrat de pe piața contractelor publice prin achiziții directe derulate la Piatra-Neamț și în CAO.
La instituții din Piatra-Neamț, societatea din Cluj a bifat peste 23 de contracte de servicii de grafică, design și promovare. Totalul contractelor obținute de TVDECE S.R.L. din bani publici s-a ridicat la 104.137 RON (peste 20.800 EUR).
După seria de contracte mai mici derulate în zona de baștină a directorului operațional, Stejărel Nistor, firma clujeană bifează cea mai mare achiziție din portofoliul său public din ultimele 12 luni direct la Slatina, la Compania de Apă Olt. În cadrul achiziției directe din anul 2026, CAO SA atribuie către TVDECE S.R.L. un contract în valoare de 26.700 RON pentru servicii de branding: servicii publicitare, identitate vizuală, realizare logo, manual de brand și materiale promoționale. Compania de Apă Olt devine astfel autoritatea contractantă numărul 1 în topul clienților acestei firme în ultimul an.
Discursul conducerii politice care girează conducerea CAO se concentrează frecvent pe incriminarea așa-zișilor ”mufați” la bugetul local, parteneri sau firme legate de vechile administrații. Cu toate acestea, în timp ce pe scena publică se acuză vechile practici, prin spatele ușilor închise se instalează noi rețele de fidelitate. Trecerea aceleiași firme de la instituțiile din Piatra-Neamț, unde își are originea profesională directorul operațional Stejărel Nistor, direct în portofoliul de furnizori ai Companiei de Apă Olt nu mai ridică semne de întrebare cu privire la criteriile de selecție și la obiectivitatea atribuirilor directe. Patentează practica!