SURSE JUDICIARE:
„La data de 01.04.2015, VÂLCOV DARIUS BOGDAN a formulat un autodenunţ în care a precizat că în cursul anului 2012, după ce şi-a dat demisia din funcţia de primar, a avut o discuţie cu BĂRBULESCU DANIEL IONUT, BARBULESCU ANDRA LOREDANA, ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, ŞUŞALĂ MIHAELA şi GUŞATU ANCA, despre înfiinţarea unor firme şi dezvoltarea afacerilor în funcţie de abilităţile fiecăruia.
În cadrul respectivelor discuţii, le-a spus că îi poate împrumuta cu bani pentru a-i folosi în dezvoltarea afacerilor, dar în timp doreşte să îi fie returnaţi.
Cu privire la provenienţa banilor, inculpatul a precizat că aceştia proveneau de la cele trei nunti şi un botez, dar şi din banii cash pe care îi avea în casă.
Tot atunci persoanele menţionate au propus inculpatului, iar acesta a acceptat, ca o parte din profitul obţinut să-i fie remis acestuia.
…….
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, VÂLCOV DARIUS BOGDAN a recunoscut, în parte, anumite discuţii pe care le-a avut cu BĂRBULESCU DANIEL, BĂRBULESCU ANDRA LOREDANA şi ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, dar le-a plasat în contextul unor sfaturi „prieteneşti” pe care le-a dat celor 3, în legătură cu înfiinţarea şi dezvoltarea unor afaceri. De asemenea, inculpatul nu a negat faptul că a remis sume de bani acestora, dar le-a justificat ca fiind împrumuturi, urmând ca banii să îi fie returnaţi de către aceştia pe măsură ce obţineau profit, iar la un moment dat să primească o cotă parte din afaceri. Totodată, inculpatul a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse, în sensul că „societăţile pe care eu le-am împrumut şi la care urma să fiu beneficiar al unei cote părţi din profit, au desfăşurat activităţi comerciale, calitate în care eu eram incompatibil conform statului pe care îl aveam.„