NICU TIŢA a ales îngerii…Sau îngerii l-au ales pe el…Acum e cu ei, şi totuşi aici, printre noi! De SANTINELĂ!
Cu bine, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în linişte şi-n pace!
Îmi cer iertare….mai mult nu pot! Chiar nu pot!
Oameni degeaba
Sunt în jurul nostru peste tot. Nu poţi să întorci capul, că dai cu ochii peste ei. Ţanţoşi, făloşi, plini de importanţă, cu purtătorii de genţi după ei. În campanii, în special. Atunci, se coboară, transpirați și transfiguraţi parcă, din înălţimea slavei lor efemere, pentru a redescoperi mersul pe jos şi oamenii de care au nevoie pentru a le fura votul. Umblă şi parcă nu umblă printre „râmele“ din calea lor, pe care le-ar strivi cu-o flegmă de sictir, dacă nu s-ar teme că n-ar mai fi aleşi. Se chinuiesc să pară oameni normali, se deghizează în cetăţeni obişnuiţi, jucându-şi rolul cu ochii pe calendar, pentru a vedea cât a mai rămas din chinul campaniei electorale, singura perioadă din viaţa lor de „zei“ când sunt forţaţi de împrejurări să se îmbrace în haine de muritor. Trag după ei convoaie de aplaudaci şi fripturişti, pe străzile şi drumurile din Colegiul lor, pe care le invadează ca lăcustele, roiuri-roiuri, împărţind cu zâmbet mieros și fals flori la doamne şi domnişoare, crezând că, astfel, au cucerit inimile slabe ale electoratului sărac cu duhul. În mediul rural, merg din poartă în poartă, cu câinii după ei, şi se bagă în seamă cu toate ţaţele şi toţi moşnegii, întrebându-i de sănătate şi de necazuri, ca şi cum i-ar fi interesat vreodată soarta acestor amărâţi de alegători. Dar, rolul e rol şi trebuie jucat până la capăt. Până la capătul campaniei. După aceea, după ce se văd, încă o dată, cu sacii în căruţă, se mută la Bucureşti, pe sticla televizoarelor. De acolo, ne dau lecţii în fiecare zi despre tot ce mişcă în ţara asta, ne strică pofta de mâncare, dacă ai prostul obicei să te uiţi la televizor când mănânci, după o zi de muncă. Dau din gură neobosit, se ceartă ca chiorii pe toate nimicurile, taie frunză la câini, pe banii celor care i-au ales. Nu poţi scăpa de ei, nicicum, sunt ca râia. Nici în vacanţe nu poţi să te relaxezi, tot de ei dai, oriunde te-ai uita. Şi în timpul ăsta, ţara merge. Şi fără ei. Chiar foarte bine. Ca şi cum n-am avea nevoie de ei. Ca şi cum ar fi degeaba. (Nicolae Tița)SANTINELA-26 august 2014