Audierile de astăzi într-un alt termen al procesului Darius Vâlcov-Tribunalul Olt, au arătat un amestec de corupție, demagogie, lăcomie, incompetență, oportunism, iresponsabilitate și o concluzie,opinie personală: Darius Vâlcov, singurul inculpat, nu și-a însușit toți banii. Nu poți să stai cu mâna în butoiul cu miere și să nu-ți lingi degetele. Nu ai cum!
Marele favorit, dintotdeauna în Primăria Slatina, chiar și atunci când fusese condamnat pentru fapte de corupție, de la șef Serviciu Investiții, administrator public, viceprimar și ulterior, primar, Minel Prina, a fost zăpăcit definitiv baletul mărturiilor pe fiecare cu pielea lui încât astăzi, nu mai știa nici ce funcție deținea în 2012, făcându-l pe prietenul Adi Barbu, praf!
Declarațiile contradictorii ale lui Adi Barbu, martor și cărător de șpagă în dosar, Sorin Păduraru, plătitor de „comision cerut„,( a spus azi), „de Prina„ și amnezia lui Minel au fost consemnate în declarații care pot schimba încadrările din dosar și inculpații.
Sugestia public exprimată a avocatei Lucia Furtună, privind o declarație nesemnată de procurorul de caz, Dănuț Volintiru, deci neasumată de acesta, luată lui Sorin Păduraru, a încercat să sugereze multe „suspiciuni rezonabile„ de exces de zel din partea procurorului Volintiru, dar și solicitări de schimbare a încadrărilor, inclusiv disjungeri. Disjungeri din dosar despre care se vorbește din ce în ce mai mult și de care se tem, cel mai rău, martorii. Denunțători, sau nu….
RUCSACUL CU BANI DE LA PRINA, ÎN SEIFUL AGONISELII
Primul audiat, Daniel Bărbulescu, nu a primit nicio întrebare din partea procurorului DNA. Declarația, în totalitatea ei a fost una fără ezitări. Cu răspunsuri clare, și asumări în consecință: „În februarie 2015, Șușală a venit la mine acasă, de fapt în casa socrului meu, unde locuiam, cu o pungă cu bani pe care mi-a spus să o pun în seif. În aceea cameră avea facilitat și accesul. Șușală nu mi-a spus de unde vin banii. Nu știu câți câți bani erau, am aflat când mi-a spus că va lua din ei 50.000 lei, restul spunându-mi să-i pun în seiful pe care Darius Vâlcov îl deținea în locuința mea. Din plic Șușală a luat 50.000 lei. D.V.m-a sunat și mi-a spus că Șușală va lua acești bani pentru a-i duce lui Bogdan Langa, la București. De regulă asiguram accesul în camera respectivă și nu eram întotdeauna prezent când se umbla în seif. La început, în primele luni, venea D.V., după a venit și Șușală. Nu umblam eu la seif. Nu mi se dădeau explicații cu sumele de bani depuse acolo. O dată, sau de două ori, i-am asigurat accesul și lui Bogdan Langa. Seiful a fost adus în locuința socrului meu de Șușală, în vara anului 2011, nu știu de unde a fost procurat. Este exclus ca el să fi aparținut socrului meu„-a răspuns Daniel Bărbulescu, la o întrebare a unuia dintre avocații lui D.V.
Bărbulescu a spus însă că și Minel Prina i-a dat un rucsac de culoare neagră pe care l-a băgat în seif. Ulterior a aflat de la procurorii DNA că în acel rucsac se aflau tot sume de bani. Se întâmpla în vara anului 2014.
Întrebat ce știe în legătură cu Hotelul City, Daniel Bărbulescu a spus că „din discuțiile la care a asistat, de afacere se interesau Vâlcov, Ghenciu, Ramba și Prina„.
„COMISIONUL MI L-A CERUT PRINA„….
Sorin Păduraru a avut o declarație mult diferită față de cea a lui Adi Barbu și amnezicul Minel Prina. El a spus că își menține cele 4 declarații date la DNA DECLARÂND CĂ: „După ce s-a încheiat licitația pentru reabilitarea străzilor din Centrul vechi, în vara anului 2012, mi s-a pretins de către Prina un comision de 10 la sută din valoarea totală a lucrărilor pe care l-am dat în două tranșe. Banii au fost ceruți pentru semnarea contractului și decontarea plăților la timp. M-am întâlnit cu Prina în fața sediului Direcției Economice, acolo m-a chemat.Am fost de acord cu plata comisionului, știind că altfel nu mi se decontau lucrările. Prima tranșă i-am dat-o lui Melinte Alexandru, care mi-a spus că a fost trimis de Prina. știam că Prina și Melinte sunt prieteni. Au fost circa 300.000 lei, dați undeva, prin august-septembrie 2012. La o lună, sau două, după prima tranșă dată prin Melinte, am dat și restul de bani, prin Adi Barbu.. prima dată i-am dat lui Barbu, prin noiembrie, a doua oară tot lui Barbu, prin decembrie. Pentru cele două tranșe restante din totalul celor trei, nu mai m-a contactat Prina, ci Melinte, care mi-a spus că Prina e foarte supărat pe mine că nu i-am dat toți banii. Adi Barbu, el a venit la mine, nu l-am contactat eu. A venit trimis de Prina. Varbu și Melinte sunt prietenii lui Prina. Când i-am dat banii lui Adi Barbu nu i-am precizat la cine trebuie să ajungă banii. Presupun că trebuia să-i ducă lui Prina„.
„PRINA M-A TRIMIS LA PĂDURARU„
Barbu Adi Florinel, cel de-al doilea audiat, a încercat să-l protejeze cât a putut pe prietenul Prina, fără a face o țintă din Vâlcov. Câteva ore mai târziu, tocmai declarația lui Prina avea să –i răstoarne propria declarație, Adi Barbu putând fi ușor încadrat la mărturie mincinoasă. Barbu a spus că își menține cele 2 declarații date la DNA, DECLARÂND CĂ: „M-am întâlnit cu Prina care mi-a spus să mă întâlnesc cu Sorin Păduraru, pe care îl cunoșteam am fost colegi de liceu. Păduraru mă tot suna iar eu nu-i răspundeam la telefon. Era începutul verii 2012. Am fost la el la poartă, mi-a dat o pungă și mi-a spus să i-o dau lui Șușală, fără să-mi spună ce e în pungă și pentru ce să o dau. Inițial nu am vrut să o iau, am refuzat, era foarte târziu și eram foarte obosit. Nu știu de ce mi-a dat-o mie. Mi-a zis că nu-l cunoaște foarte bine pe Șușală. Nu știu de ce nu i-a dat-o lui Prina direct. Am luat punga și în acceași seară, după ce l-am sunat pe Șușală m-am dus la el acasă. A intrat în mașină, am făcut câteva ture de cartier, m-a întrebat de unde este, i-am spus și asta a fost tot. La vremea aceea eram director la Apele Române. Eram prieten cu Prina, Vâlcov, Șușală„.
Declarația ultimului audiat astăzi, confuzului Minel Prina este extrem de ciudată și plină de bâjbâieli. Nu trebuie să ai cunoștințe juridice pentru a observa că Prina încearcă să arunce totul în spatele lui Vâlcov, în încercarea de a-și salva libertatea, pusă sub o condamnare pentru fapte de corupție, tot în Primăria Slatina, în 2012. Recidiva îl face pe Prina să uite și ce funcție deținea în 2012, și că , pe perioada cât era viceprimar, Vâlcov îi delegase atribuțiile lui de primar. Prina era ordonatorul principal de credite și prin mâna lui treceau și toate licitațiile și contractele și plățile făcute prin Direcția Economică. Cinci denunțuri doar în acest dosar, la DNA și în toate, declarațiile date au fost menținute și astăzi, la Tribunalul Olt. Mărturia însă, e total diferită de a celorlalți audiați: „Era în vara anului 2012 când D.V. mi-a spus să merg la Păduraru să iau o sumă de bani. Am refuzat, dar l-am trimis pe Adi Barbu. I-am spus lui Barbu prin telefon să vină la mine, la primărie și l-am trimis la Păduraru. El a acceptat să meargă, dar nu știu dacă s-a dus și a primit banii și cui i-a dat mai departe. Am semnat contractul cu Păduraru, pentru Centrul istoric, dar l-a indicațiile lui D.V., i-am cerut, nu știu sigur dacă eu, personal sau prin intermediari, un comision de 10 la sută din valoarea contractului. Între mine și Păduraru erau niște animozități personale și nu mai țin minte dacă m-am întâlnit cu el.
În toamna 2012 am fost sunat de Melinte care mi-a spus că vrea să stăm de vorbă. Eram undeva la țară, la Pleșoiu. A venit la mine, mi-a dat un plic sigilat și mi-a spus că e de la Păduraru, pentru Istoric și să i-l dau lui Darius Vâlcov. I l-am dat a doua zi seara, nu-mi mai aduc aminte ziua, pe str.Vederii, nu știu dacă mai era cineva de față.
Nu-mi mai aduc aminte nici unde mi-a zis Vâlcov să iau banii de la Păduraru, nu mai era nimeni de față. I-am spus lui Adi Barbu să se ducă să-i ia și să-i ducă lui Vâlcov. Îmi aduc aminte că discuția cu Vâlcov despre comision s-a purtat în biroul lui la primărie, după licitație, înainte de a semna contractul, dar nu-mi mai aduc aminte dacă mai era cineva de față. Cred că nimeni. Nu-mi mai aduc aminte ce funcție aveam în 2011-2012 în primărie, dar întotdeauna ne consultam împreună, eu și D.V.
Nu știu nimic despre hotelul City, nu știu cum au fost făcute amenajările, achizițiile, nu sunt administrator acolo.
Pe Ramba Ovidiu îl cunosc foarte bine, era foarte apropiat de Vâlcov, firma sa a câștigat în 2010 un contract cadru cu Primăria Slatina, pe mai mulți ani, pe o valoare mai mare. Făceau construcții civile, nu știu dacă pentru acel contract s-a perceput comision„.
Următorul termen, 23 noiembrie 2016. Atunci când, pentru audieri, la Tribunalul Olt, va fi adus, cu mandat, Langa Bogdan și au fost citați Șușală Lucian și Rotea Cătălin. Spectacolul continuă…!