Amânare în procesul lui Darius Vâlcov la termenul de astăzi-Tribunalul Olt. Avocații acestuia au depus cereri de amânare pe motive diferite-medicale, prezentare în alte procese și asistare într-o cauză DIICOT, Structura Centrală- fără a depune însă documente justificative la dosar. Acest fapt a atras nemulțumirea procurorului DNA, care a solicitat instanței aplicarea unui avertisment și amendă pentru faptul că nu și-au asigurat substituirea în dosar, solicitând prezența unui apărător din oficiu în cadrul cauzei. Cererea DNA a fost însă respinsă de instanță care a aprobat solicitările de amânare a celor trei avocați ai lui Darius Vâlcov, cu anumite amendamente: să depună la dosar documentele justificative care au stat la baza cererii de amânare; să-și asigure, în cazul neprezentării la termenul următor, substituirea, altfel vor fi amendați, încuviințând pentru această ultimă situație și reprezentarea în cauză a unui apărător din oficiu, în lipsa substituirii apărării inculpatului.
Prezent în sală a fost Darius Vâlcov, dar și cei doi martori citați, Cătălin Rotea și Bogdan Timofte. Următorul termen în dosar a fost fixat pentru data de 1 februarie 2017.