Lumea organelor abilitate din Olt fierbe! Bercea şi clanul au făcut deja, se aude, mai multe denunţuri . Proaspete …! Ele vizează alţi magistraţi din Olt, dar şi din Craiova, cel mai probabil la nivelul Curţii de Apel. Se spune că încrengătura este atât de mare, încât, în faţa procurilor DNA vor ajunge nu numai magistraţi, ci şi poliţişti, inclusiv nume de notorietate din administraţie şi politică.
În urmă cu două zile, pe un post central de televiziune, Pavel Abraham, avocatul clanului Bercea anunţa intenţia Mondialului de a face noi denunţuri, sugerând, mai mult decât direct, că ar putea să se repete faza cu cătuşe de la Tribunalul Olt şi la Craiova.
Sursele noastre spun şi că, deşi arestată, în prezent trimisă în judecată sub control judiciar, fosta preşedintă a Tribunalului Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, ar fi fost, într-adevăr, „o doamnă„…Asta pentru că nu a denunţat, la rândul ei, un mecanism complicat şi controversat din care făcea parte.
Mai mult, din cei 200.000 de euro, pretinşi de fosta judecătoare Carmen Marinescu, (în Dosarul nr. 1927/104/2011 – Tribunalul Olt, având ca obiect săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi infracţiunea de tentativă de omor de către Anghel Sandu – Bercea Mondial (judecat în stare de arest preventiv), Anghel Florin – Băsică (judecat în libertate)şi Anghel Fănica (judecată în libertate) având ca parte vătămată pe Anghel Ionuţ , pentru a dispune cercetarea lui Anghel Sandu în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia- achitare sau condamnarea la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni în acelaşi scop pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza), numai 10.000 de euro ar fi ajuns la aceasta.
Potrivit referatului DNA-ST Craiova,„ suma de bani, cei 200.000 de euro, daţi de Bercea, avocatului Dumitru Cismaru, inculpat şi trimis în judecată în acelaşi dosar al fostei judecătoare Carmen Marinescu,i-a fost remisă acestuia în 2 tranşe:
-150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2014, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, sentinţa pronunţată de judecător Oprea Liliana, (N.R. actualul vicepreşedinte – Tribunalul Olt)
-50.000 de euro, în data de 20.09.2011, când judecătorul Marinescu
Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22.09.2011, când a şi admis cererea formulată de inculpatul Anghel Sandu, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.„
……
„În cauză a fost audiată ca martor şi Oprea Liliana, magistrat judecător şi preşedinte al Secţiei Penale a Tribunalului Olt(învestită iniţial cu judecarea cauzei), care a confirmat că suspecta Marinescu Eugenia-Carmen a fost în permanenţă interesată de situaţia inculpatului Anghel Sandu – zis Bercea Mondial şi care a sugerat, în repetate rânduri, acesteia cât şi judecătoarei Cotoi Diana Mihaela (care a preluat judecata pe fond a cauzei) să dispună cercetarea acestuia în stare de libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea precum şi condamnarea la o pedeapsă neprivativă de libertate, susţinând în permanenţă că nu există probe care să confirme vinovăţia inculpatului„, se mai arată în Referatul DNA.
Potrivit aceluiaşi document, din stenogramele interceptărilor între Anghel Florin, notat cu D1, mama sa, Anghel Fănica-D3, şi avocatul Cismaru Dumitru-D2, apar referiri la Craiova, cu probabilitate foarte mare la procesele aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova, dar şi numele unui alt judecător din cadrul Tribunalui Olt, Gheorghe Maruşcă. Acesta l-a condamnat pe Bercea Mondial la cinci amenzi penale de 11.000 de lei în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscală de miliarde. Curtea de Apel Craiova a desfiinţat sentinţa şi l-a condamnat pe interlop la 2 ani de închisoare cu executare, decizie menţinută de ICCJ.
„ D2: ..în șoaptă: La Slatina poate nu mă interesează ce se întâmplă….
D3: neinteligibil…
D1: Nu. Atât. Numai aici. Deci acum s-avem….neinteligibil….nici la
Craiova……nicăieri….. Eu de banii ăștia…să-i mănâncă sănătoasă și
să-i ajută toată familia…..
D3: Numără-i mamă…..
D1: Numără-i. Mă nu e o …..neinteligibil…că acum vin io cu ei….
D3: neinteligibil….
…..
D1: 50? O sută trebuie să fie….
D2: cincizeci de mii.
D1: A… cinzeci de mii da trebuie să fie o sută de bucăți..
D2: Ăștia s-au speriat cred că din cauză că au vorbit cu Marușcă…
D1: Numai….
D2: Că Marușcă…..să știi…..neinteligibil..
D1: Să moară fata mea, eu de acu…..Bă io i-am spus. Să nu să ducă să
vorbească cu Carmen…
D2: Bă sunt acolo?
D1: Cum bă să nu fie?”
Într-o altă înregistrare, efectuată într-o zi din perioada 14-20.11.2011, avocatul Cismaru Dumitru recunoaşte primirea sumei de 200.000 euro de la Anghel Florin şi afirmă faptul că el a remis banii judecătorului Marinescu Eugenia Carmen, susţinând că aceasta a împărţit banii cu judecătorul Cotoi Mihaela Diana, (care judeca pe fond cauza) şi care refuza restituirea banilor către martorul denunţător.
Mai jos, redăm pasaje relevante: Anghel Florin (în dialog este notat
cu Fiul), mama sa Anghel Fănica (în dialog este notată cu Mama), iar
avocatul Cismaru Dumitru (în dialog este notat cu Cismaru):
…
„Fiul : Ce-ai făcut domne? N-ai vorbit nimic cu ea, ă?
Cismaru :Vorbii. Dar nu am reuşit…
Fiul : N-ai reuşit, ă?
Cismaru : …
Fiul : Eh, nu-i nimic. Da’ banii i-a plăcut când i-a luat? Vezi?
Mama : De ce nu i-ai spus?
Cismaru : I-am spus. Ce să-i facă aia mă omule?
Fiul : Trebuia să îi spui şi tu…
Cismaru : Ce să-i facă dacă aia nu vrea să discute?
Mama : Bă, CISMARULE…
Cismaru : Aia e pusă… aia e…
Fiul : Bă mânca-ţi-aş p-la ta!
Cismaru : … Vezi că CARMEN… că ăia au zis de CARMEN
Fiul : Bă femeia asta, bă părerea mea.
Cismaru : Ele sunt convinse că CARMEN vrea să, că CARMEN a vrut să ia
ea dosarul.
Fiul : Bă, cu MARINESCU. Cum ai zis că o cheamă? CARMEN.
Cismaru : Da.
Fiul : Tu i-ai dat banii ei sau lu’ ailaltă? Lu’ asta, lu’ ILEANA.
Cismaru : Ei.
Fiul: Ei i-ai dat. Vezi? Şi-a făcut femeia banii, şi-a luat plinul şi gata!
Cismaru : Amândouă au luat.
Fiul : Amândouă, şi ILEANA şi ea.
Mama : … I-a făcut dosar şi tu acum ce faci? Ce ţi-am spus eu ţie?
…..
Mama : … I-a făcut dosar şi tu acum ce faci? Ce ţi-am spus eu ţie?
Cismaru : Păi eu i-am zis, bă, fă mă tot posibilul. Bă tu mă înţelegi,
că mă duc la ea şi nu mă bagă în seamă, când mă duc se uită pe
fereastră. Da să se ridice de la masă, să plece. Bă, zic ce-ai mai
făcut mă cu dosarul? Că te-ai uitat?
Fiul : Bă, înseamnă bă, eu cred că nu au ajuns toţi banii la ea. Tu nu
i-ai dat toţi banii ei?
Cismaru : Toţi banii, bă, eşti nebun? Ia uită-te acum cu ce mă ia, ia
uite mă, Doamneee! Păi ce vrei să-ţi facă mă, asta acu’? Spune tu ce
poa’ să faci?
Fiul : Păi, mă, mânca-ţi-aş … dar eu părerea mea, nu te supăra pe
mine, da’ eu cred că nu s-au ajuns toţi banii ăştia la ea.
Cismaru : Doamneee!
…..
Fiul : Îi dau și diferența, îi mai duc. Mai îi dau 300.000…
Cismaru : Păi da ce…
Fiul : Să vorbească, să-și ia dosaru`. Să se bate, să facă pe dracu-n patru.
Cismaru : Păi cum mă, cu cine să se bată? N-ai cu cine.
Fiul : Atunci zii mânca-ți-aș … Să-mi aducă banii.
Cismaru : Păi întreabă bă și tu pe MARUȘCĂ, domne poate CARMEN să ia…
Fiul : Ce să vorbesc, bă cu MARUȘCĂ, că…”
….
În înregistrarea convorbirii din 22.02.2012, Cismaru Bogdan îi reproşează martorului denunţător că solicită restituirea banilor remişi pe durata judecării dosarului la Tribunalul Olt, încercând să-l determine să înţeleagă că judecătorii îşi îndepliniseră promisiunile în schimbul cărora primiseră banii, admiţând cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă şi aplicând pedepse mici raportat la gravitatea infracţiunilor deduse judecăţii.
D1:Tre s-o … tre s-o calculăm şi tre să mergem … să ducă să ne aducă
banii… mâncaţi-aşi p…a ta.
D2: N-are bă … n-ar avea nici de unde … de la ce?
D1: De la ce?
D2:Nu mai e de nimic …
D1: Bă … da vrei să-ţi spun ceva? Când a luat banii ăia o sută
cincizeci de mii prima dată, când s-a dus la ea să-i puie atunci
Oprea, când l-au prins prima dată, i-am spus:Bă, vezi cu banii ăştia
ca să ne ajute şi la Craiova, mă înţelegi ? … şi ea atuncea … s-a dus
când l-a …..„
Din stenogramele interceptărilor depuse la dosar reiese clar interesul clanului pentru dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova. O „suspiciune rezonabilă„, ca să cităm un termen deja consacrat, că eventualele denunţuri anunţate de Abraham, pot cutremura, din nou, Oltul…Aşa spune şi şoapta cartierului… !