Dacă Shakespeare ar fi trăit în județul Olt, n-ar fi scris „Romeo și Julieta”, ci ar fi semnat un contract de consultanță pentru PNL, căci nicăieri nu găsești o dragoste mai tragicomică și mai plină de suspine decât între liberalii de la județ, Gigel, locotenentul de la primărie și primarul PSD de la Balș, Cătălin Rotea.
În rostirile cu emfază proletară din conferința de presă de azi de la peleu, s-a consumat o scenă de un suprarealism care l-ar face invidios și pe Salvador Dalí. Odele pentru Rotea, l-au validat definitiv și irevocabil pe fostul primar liberal al orașului, actual președinte al peleilor de Olteț. Expirat !
Rotea bun, e onest, are viziune și, atenție, are „cei șapte ani de acasă”… pentru că i-a petrecut în rândurile lor. Un răspuns la întrebarea cu ursul: dacă ar fi să vină ursul la miere, ce fel de urs v-ar plăcea să vă mănânce, mierea?
Și în timp ce de la etajele superioare ale PNL se aruncă cu petale de trandafir (roșu, desigur) spre primăria Balș, la subsol, în organizația locală, Mădălin Teodosescu stă cu tensiunea la 200. Partea de economie la buget, style Bolojan este că Mădălin nu mai are nevoie de manichiură la salon. Își ajustează singur unghiile, rozându-le. Imaginea este de un umor negru absolut: Teodosescu râgâie atacuri, arată gropi, critică proiecte și strigă PSD e rău! Șefii lui pe linie de partid îl bat pe Rotea pe umăr la scenă deschisă și îi spun „Bravo, Cătăline ești un băiat fin!”. Într-un război belicos cu PSD, în care Gigel și locotenentul de la primărie se opresc la mijlocul frazei să facă un selfie cu inamicul și să-i laude croiala pantalonilor. Viziunea e cu V, de la vânt care-l udă cu jet, pe bietul liberal Teodosescu. Să spui că Rotea e bun acum pentru că a fost „liberal” e dovada supremă a validării Teodosescului. Terminat !
Dacă mâine, Rotea se mută la Partidul Iubitorilor de Pinguini, Gigel și locotenentul vor spune că pasiunea lui pentru gheață se datorează faptului că a băut apă cu gheață la sediul PNL în 2015.
Mesajul transmis de liberali este unul de o onestitate brutală: să nu uitați, nicicând, să iubiți trandafirii. Așteptăm momentul campaniei electorale în care PNL Balș va tipări afișe cu: Votați candidatul nostru, dar nu uitați că Rotea e cel mai bun! Mădăline, culcat! Viva la vida loca!