Imperativ

Ai un dosar la mine…

Pe comandantul Poliției Corabia îl doare la bască de dezvăluirile din cadrul fructuoase-i activități prestate. De ce s-ar agita ?! Mai ales că băieții din structuri care ar trebui să-și ridice,fie și câteva semne de întrebare, șed liniștiți…Și pe ei îi doare la bască ! De ce,nu ?!
Dacă ai spate,ai și parte. De tot ce-i mai lejer în activitate,inclusiv de promovare. Cazul șefului Daniel Constantin, al cărui spate se numește Ioan Stoica,așa cum se laudă în șederile lungi prin cârciumi și a cărui promovare, de la comisar la comisar-șef se va produce pe 25 martie, de Bunavestire. Că, ce veste mai bună, „nu puteam să primesc” decât aceea în care finul Manoloiu a ajuns șeful Corpului de control din Poliția Română ?! Ceea ce-ți creează un confort interior excelent și o relaxare profundă…Mai ales la una mică, cu amicii…În care se vorbește liber,se amenință la fel. Cu interlopi de notorietate din Craiova, fără nicio teamă , în urechile tuturor celor prezenți,(inclusiv polițiști), cu adresă directă la înalte autorități județene care au aflat și ei : dacă încearcă să mă schimbe, vorbesc cu prietenii de la Craiova să-l împuște ! Dus cu capul sau nu, afirmația a fost făcută și confirmată de cei prezenți,chiar dacă,din teamă ea nu va fi recunoscută oficial,probabil niciodată !
Și ce dacă,șeful Poliției Corabia sună în prealabil și aruncă nada :„Ai un dosar la mine…Cum facem, ce facem cu el” ?! Și ce dacă primește sponsorizări pentru excursiile din străinătate de la patroni ai societăților comerciale cercetați în dosare pentru evaziune fiscală ?! Și ce dacă, e mână-n mână cu alți patroni, condamnați la închisoare cu suspendare pentru înșelăciune și utilizarea de file cec fără acoperire în bancă în tranzacții pe firme fantomă prin care țepuiesc statul de sume fabuloase ?! Și ce dacă, pe una din acestea și-a achiziționat mașina personală prin mișmașuri care l-au scutit de la plata unor taxe obligatorii bugetare ?! Și ce dacă știe tot orașul și sunt văzuți, inclusiv filmați, în toate FNC-urile polițiștii săi preferați încărcând cereale în remorci sau descărcând în tirurile CSS și altele, recent înmatriculate ?! Din teama că nu se va întâmpla nimic și repercursiunile viitoare, oamenii se tem și tac. De ce-ar deschide gura când toate semnalele arată că pe șeful Poliției Corabia îl doare-n fund de articole, cercetare, sesizare ?! Nimeni nu-l deranjează !
Tot ce contează este : Ai un dosar la mine…Funcție de care prestează și se prestează. Revenim cu un alt caz concret și multe coincidențe stranii !