Cu tot tacâmul, pe lângă televiziune nu au lipsit nici mesele întinse,bucatele alese, hora-n bătătură și muzica populară aferentă, alesul și-a făcut auzit aportul la comunitate.
Două milioane și jumătate de euro, fonduri UE nerambursabile pentru trei localități din colegiu-Rotunda, Obârșia și Grădinile, a fost realizarea aplaudată la scenă deschisă a deputatului Ciocan, deși avem rețineri asupra realizării proiectului și de către domnul deputat al cărui aport direct a constat cel mai probabil în deschiderea ușii Ministerului Dezvoltării Regionale pentru aprobarea proiectelor. Ceea ce nu-i rău!
Supărați sunt însă, caracalenii care, invocă ei:„și noi l-am votat masiv pe Dan Ciocan și până acum pentru Caracal, în afară că și-a pus toți oamenii în funcții, nu a făcut nimic…”!
Răbdare ! Că poate vă vine rândul…
Interesant este că de la prea-cinstita adunare a lipsit cineva nelipsit până atunci din peisajul „transmisiilor”lui Dan Ciocan. Marele absent, neinvitat cârcotesc surse apropiate deputatului a fost primarul Caracalului, Edi Ciocâzanu, (ieșit,după cearta schimbării inopinate, fără știința lui, dar cu girul Ciocanului, a cumnatului Conea de la șefia Spitalului Caracal), din grațiile deputatului.
O altă dovadă că, între cei doi, Edi și Dan, s-a rupt lanțul de iubire. Să vedem ce se va întâmpla și cu lațul…Se rupe dau se strânge?!