Dacă pentru fostul viceprimar liberal al Corabiei, Elvis Marancea, s-a putut și încă repede, acesta fiind din decembrie, anul trecut, unul dintre directorașii din Ministerul Transporturilor, pentru Codan e mai greu! Chiar dacă cele două numiri, Marancea și Codan ar fi trebuit să vină „la pachet”.
Amânarea în cazul lui Codan are, se aude, două motive. Potrivit speculațiilor, unul dintre motive ar consta în tărăgănarea șoptită ministrului Mănescu de colegul din guvern de la Cultură, președintele interimar al PNL Olt, Gigel Știrbu, care-l duce cu vorba dulce pe Codan în așteptarea unui eventual eșec în targetul slătinean liberal pentru euro-parlamentare.
Cea de-a doua speculație, lansată din folclorul liberal autohton, vizează studiile necorespunzătoare postului din minister ale lui Dan Codan. Despre care „prietenii” spun că, ultima încadrare pe cartea de muncă ar fi una de topometrist, consemnată în scriptele unei firme ce a aparținut nașului Oprea, pe vremea când aceasta presta lucrări în Alro.
Dincolo de zvonuri, semnul de întrebare privind întârzierea numirii lui Codan, director în Ministerul Transporturilor, rămâne o ecuație cu cel puțin o necunoscută…Pentru unii, alții cunoscând jocul.
Nici o vorbă despre promovare nu a suflat domnul ministru al Culturii nici în cadrul conferinței de presă susținută vineri,săptămâna trecută, atunci când a confirmat numirea lui Marancea.
În același cadru, cu ministrul de la Cultură și gazetarii invitați(nu posed card de fidelitate pentru intrare) m-am bucurat să aflu că domnul ministru nu a recitat nici o strofă din Luceafărul și nici secretara-generală a organizației, mondena secretară a celui mai june și nevinovat prefect din țară nu i-a suflat de sub birou! E de bine…