Imperativ

BÂRLOGUL LUPILOR: BIRCEA, ĂL MAI TALENTAT DIN PRIMĂRIE, CISMARU, CU AMNEZIE

A făcut Cristi Cismaru, conferinţă de presă. Chiar el! Administratorul public al Slatinei cu contract prelungit prin act adiţional, de city-manager, până la 1 ianuarie 2017. Când noul primar va trebui să-i evalueze performanţele. Probabil multe, două dintre ele, certe: audierile la DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-13 aprilie 2016, în dosarul naşului, inculpatul condamnat, Prina Minel.

Ne-a actualizat despre Atelierul Intercultural Victoria, conferinţa intermediară a proiectului, obligatoriu de bifat. A bifat-o! Fără viceprimarul Bircea, ăl mai talentat din instituţie, înzestrat cu ăle mai grele trebuşoare din ăle mai importante direcţii: Patrimoniu, Cultura şi inaugurarea budelor utilitate pe senzori înainte de a fi udate.

Cu Atelierul-Cinema Victoria, suntem în grafic. E de bine…! A garantat city managerul, chiar dacă Bircea face şi  Cultură. Până acolo, e despre investiţie. Şi asta ţine de performanţele administratorului public al primăriei. Valoarea mare-peste 7,5 milioane lei-7,2 milioane lei finanţarea nerambursabilă, 324 mii lei, aport propriu. Plus o solicitare din partea casei de prelungire printr-un act adiţional, a finalizării investiţiei, cu termen la sfârşitul lunii aprilie, anul nostru, cu încă două luni.

Chiar şi aşa! Firma câştigătoare, Phoenix Trans BAC, din Bacău, care şi-a asumat execuţia plus dotările aferente, cu 32 la sută stadiul lucrărilor, foarte complexe, cică e în grafic. Finalizează în termenul asumat, că nu mai sunt decât dotările şi la astea merge repede.

Proiectul de dezvoltare durabilă l-a câştigat un PFA: Jurjea Claudia Ileana, din Craiova şi de aici încolo, încep abţinerile sau amneziile domnului city manager.

Contractul pe Centrul Cultural Eugen Ionescu expiră în noiembrie 2016 şi primarul care va să fie e decindentul…. Asta dacă nu iese Bircea viceprimar iar şi decide el. Dacă nu o fi decis când a fost în Anglia, pe banii Centrului. Tot banii primăriei…!

O direcţie nou înfiinţată la nivelul PMS, care să administreze cele două Centre-E.Ionescu şi Victoria, cică ar fi părerea primarului actual interimar. Părere şi dat cu ea, la stadiul acesta rămâne, omul pleacă în câteva zile. Subiectul rămâne deschis şi în largă inter dezvoltare…de monitorizat! De partea socială a Atelierului, cine are asociaţie sau fundaţie, are noroc.

Despre norocul  la bani al actualei Asocieri în participaţine de la Centrul Cultural, Cismaru a refuzat să vorbească! A dat-o cu abţinere: „pe linie economică mă abţin, pur şi simplu să mă pronunţ. Nu eu am fost decident în acel contract, nu eu am participat la întocmirea lui, nu eu l-am semnat. Nu am avut Serviciul de Cultură în subordine şi nici nu-l am„.

Părerologul cu atribuţii în serviciu actele culturale, nu era de faţă să ne răspundă. Aşa că a urmat o altă abţinere….Cu „nu pot să vă precizez suma, nu-mi aduc aminte„….Zi, zău!

Subiectul şi predicatul întrebării a fost cât ne costă contractul din bugetul local încheiat cu firma consemnată în rapoartele DNA: Millenium Topographica! Răspunsul, plin de suspiciuni rezonabile: „tot la Bircea e suma, că el are Patrimoniul, da, contractul e semnat de mine, a fost licitaţie deschisă, nu e contract, e un acord cadru, pentru plata unui serviciu cadastral prestat pentru fiecare nou obiectiv realizat, registrul spaţiilor verzi care nu sunt inventariate( asta e tare, rău!), e în vigoare din 2014, încheiat pe patru ani„…

Şi suspiciunea rezonabilă finală: „Nu vă pot preciza suma cheltuită până acum„…!

Nu e frumos, domnule city manager…! Aţi confirmat semnarea ordinelor de plată şi nu vă costa decât un cent să-l sunaţi pe amicul Calotă, soţul patroanei administator al Millenium, care dispune efectuarea plăţilor în puşculiţa personală a soţiei şi a familiei sale, să vă spună, cât ne-a costat cadastrarea din buzunarul nostru,de contribuabili, şi cât s-a cadastrat?!

Nu aţi binevoit…! Suspiciunile rezonabile sunt întărite! Fix de excelenţa voastră. Cam amnezică, în astfel de cazuri, că nici de Rupiah, oh,  abia dacă aţi auzit! Tot polivalentul binomului,  de la Cultură la Udătură, Bircea se ocupă! Prea bun prea ca la mama acasă! „Domnul Bircea a diminuat suprafeţele după care se strângeau deşeurile de pe spaţiile verzi, domnul Bircea a diminuat cantitatea florilor plantate, domnul Bircea a refuzat curăţirea scuarelor, domnul Bircea a redus şi reeşalonat cheltuielile pentru a fi redirecţionate în alte obiective( care or fi, alea, domnu Bircea?!), domnul Bircea să îşi asume diminuările din contractul cu Rupiah„!

Mult „prea domnule„, domnu` Bircea, şi-o asuma şi mizeria din spaţiile verzi, duhoarea din scuare, imaginea unui oraş care numai viu nu arată…! De când atâta grijă şi exces de zel în cheltuirea banului public pe candidatul domnu` Bircea?!

Şi în urmă cu mult timp, la evenimente,  ce făcea domnu` Bircea?! Să-l viseze domnu` Bircea pe Prina şi să-i spună acesta, ros de remuşcările trecutului plin de şpagă, ce să facă?!