Șapte proiecte de hotărâre urmează să fie supuse votului în ședința Consiliul local de azi. Pachetul normativ inițiat într-un interval de numai 24-48 de ore (29–30 iulie 2026), conturează un mecanism bugetar controversat. Rectificările cosmetizează eșecul atragerii PNRR prin achiziții de lux, terenuri de padel și împrumuturi pe spatele slătinenilor și deconspiră o realitate financiară sumbră. Scăderi masive de fonduri europene nerambursabile, acoperite prin împrumuturi și taxe crescute pe populație, alături de o risipă de bani publici pe achiziții nerelevante.
Potrivit Proiectului de Hotărâre nr. 268/29.07.2026, administrația taie 1,57 milioane lei din fondurile nerambursabile PNRR. În loc să atragă bani gratuiți de la Uniunea Europeană, primăria umflă cu peste 4 milioane de lei componenta de împrumuturi PNRR, bani care vor trebui rambursați. Gaura bugetară este acoperită direct din buzunarul slătinenilor, prevederile din taxele pe clădiri de la persoane fizice fiind majorate cu 3,8 milioane lei.
Proiectul nr. 276/30.07.2026, privind execuția bugetară la 30 iunie 2026, confirmă blocajul. Slatina înregistrează restanțe și drepturi de încasat necolectate de peste 78 de milioane de lei. În loc să stopeze cheltuielile secundare, primăria a mutat banii către activități de imagine. Prioritățile administrației: terenuri de padel și sisteme audio în loc de investiții majore. În timp ce marile șantiere sunt doar în tic tok-uri, Proiectul nr. 271/29.07.2026 rectifică investițiile la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Slatina. Deși execuția realistă pe investiții este aproape paralizată, pe lista priorităților financiare figurează achiziția de terenuri de padel, sisteme audio pentru stadion, tractoare profesionale de gazon și remorci. Să fie subiecte de clipuri la portofoliu.
Proiectele 270 și 272 redirecționează resurse bugetare către Serviciul Iluminat Public și Poliția Locală. În cazul iluminatului public, documentația de fundamentare invocă recepții efectuate în decembrie 2025, trezind suspiciuni de plăți întârziate deghizate în suplimentări bugetare pentru anul în curs.
Administrația Slatina pare să funcționeze pe un model de avarie. Proiectul de Hotărâre nr. 268/29.07.2026 reprezintă un exemplu de management public vulnerabil, redactat în viteză, plin cu erori formale.
8 rapoarte și proiectul, emise în aceeași zi, arată graba în care a fost structurată documentația. Conform antetelor și numerelor de înregistrare din document, în data de 29.07.2026 se înregistrează Referatul de propunere al Direcției Generale Economice (nr. 79965). În aceeași zi, 29.07.2026, primarul semnează Referatul de aprobare (nr. 79967). În aceeași zi, 29.07.2026 sunt fabricate în cascadă șase rapoarte de specialitate ale diferitelor direcții din primărie/ (Economic nr. 79991, Proiecte și Investiții nr. 79993, Patrimoniu nr. 79995, Juridic nr. 79996, Cultură/Educație nr. 79997, Resurse Umane nr. 79998).
Graba este confirmată direct de neatenția din redactarea actului normativ. Anexe lăsate neterminate în textul hotărârii: la Articolul 6 se aprobă fișele obiectivelor de investiții ”conform anexelor nr. 6”, fără ca intervalul anexelor să fie finalizat.
La Articolul 7 se menționează ”Anexele nr.1…. fac parte integrantă”, nefiind completat numărul total de anexe. În referatul de propunere se afirmă că ”în cadrul capitolului de cheltuieli 51.02”Ordine publica si siguranță națională”, Codul 51.02 reprezintă ”Autorități publice și acțiuni externe”, iar Ordinea publică este codificată sub cap. 61.02.
Principala suspiciune de natură financiară derivă însă din discrepanța uriașă dintre creditele bugetare (banii alocați și existenți efectiv în anul 2026 pentru plată) și creditele de angajament (obligațiile contractuale pe care primăria se autorizează să le semneze). Totalul creditelor de angajament urcă la suma de 1.389.367.000 lei (1,38 miliarde RON), în timp ce fondurile reale de investiții aprobate pe anul 2026 (credite bugetare) însumează doar 157.077.000 lei.
Primăria folosește o tehnică bugetară controversată. Alocă valoarea simbolică de 1.000 de lei drept credit bugetar în 2026, însă prin aprobarea listei de investiții dă unde verde la semnat contracte gigantice de zeci sau sute de milioane de lei, pasând nota de plată către bugetele anilor viitori.
Exemplificăm din document!
Centru de agrement acvatic: credit bugetar 2026/ 1.000 lei vs. credit de angajament/125.239.000 lei
Surse regenerabile de energie și stocare a energiei: credit bugetar 2026/ 1.000 lei vs. credit de angajament: 50.000.000 lei
Traseu de agrement Strehareți: credit bugetar 2026/1.000 lei vs. credit de angajament: 19.433.000 lei
Reamenajarea terenurilor și bazelor sportive/ Str. Văilor: credit bugetar 2026: 1.000 lei vs. credit de angajament: 18.186.000 lei
Extindere sediu Primărie Slatina cu clădire tip nZEB: credit bugetar 2026/ 1.000 lei vs. credit de angajament: 10.169.000 lei
Servicii întocmire cerere finanțare și consultanță în management: credit bugetar 2026/ 1.000 lei vs. credit de angajament: 6.000.000 lei
Orașul își amanetează bugetele viitoare asumând contracte de peste 1,3 miliarde lei, riscând blocaje financiare masive sau penalități contractuale în cazul în care finanțările nerambursabile nu se concretizează sau veniturile viitoare vor scădea.
Primăria scapă de reparațiile școlilor și le pasează direct la directori. Conform Notei de fundamentare a Direcției Generale Proiecte și Investiții nr. 78509/23.07.2026, primăria diminuează cu 2.079.000 lei creditele bugetare destinate executării de reparații la unitățile de învățământ, trecând aceste lucrări ”în sarcina directă a instituțiilor vizate”. Un număr de 22 de grădinițe, școli gimnaziale și licee (precum Grădinița nr. 1, Școala Gimnazială Ștefan Protopopescu, Colegiul Național Ion Minulescu sau Liceul Tehnologic Alexe Marin) se trezesc brusc puse în situația de a gestiona individual bucăți din aceste fonduri (unele primind sume derizorii de 14.000 lei).
Consilierii locali din Slatina sunt puși în fața unui vot pentru un buget mascat sub mii de cifre, care angajează un miliard și jumătate de lei pe baza unor proiecte finanțate, momentan, doar cu suma simbolică de 1.000 de lei.
Fondurile nerambursabile pierdute sunt mascate prin împrumuturi, iar banii adunați din taxele slătinenilor finanțează rectificări pe bandă rulantă pentru agende culturale, sport și servicii subordonate. Un tablou financiar problematic, pe care Consiliul Local este chemat să îl valideze de urgență.