Imperativ

CUVÂNT CU CUVÂNT…!

Singur la părinți. Un copil iubit, adorat, răsfățat, strunit. Educat sub principiul sănătos: unde carte nu e, nimic nu e. Așa că a pus mâna pe carte. De asta , sincer și deschis cum e, incapabil de fariseism, spune public:„ puneți mâna pe carte„…! Se exprimă mai lejer în engleză decât românește. Și acum e aici. Aici, unde acum, e acum! Unde totul trebuie să-i treacă prin mână. Semnează pentru mâna lui și cu mâna lui. Girează și pentru mâna altora. Nu e simplu. Deloc…E chiar periculos.

L-am susținut necondiționat. Nu pentru zecile de declarații. Nici pentru sutele de crezuri rostite. Nici pentru sutele de discursuri, de gesturi, de apariții, de postări pe Facebook. Am selectat fiecare vorbă, fiecare sentiment, fiecare mișcare, fiecare decizie. Pe unele le-am crezut, pe altele nu. Cuvânt cu cuvânt am analizat încercând să separ care sunt ale lui,  de care sunt ale partidului. Asta a fost cel mai ușor. Ale lui, erau ale lui. Mai deloc măsluite, totdeauna naturale, personale, încăpățânate, convingătoare și sincere. Incredibil de sincere. Asta m-a convins și pentru asta l-am susținut, necondiționat. Îl susțin și azi. Recunosc : a cam pălit entuziasmul cu care o făceam ieri. A cam pălit și la el farmecul cuvintelor de ieri. Poate suntem obosiți…amândoi. Spre deosebire de mine, care am varianta să continui sau varianta să mă opresc, el are doar una: aceea de a continua. Când ai ales să optezi pentru oraș, pentru binele oamenilor simpli,  cu intenție și conștient  ai o singură obligație: să continui!  Și o singură datorie morală față de tine însuși: să nu te tranzacționezi !

Îi doresc din suflet să nu renunțe sub niciun chip la lucrurile în care crede. Poate! Mai are mult în față, drumul e greu și plin de capcane. Trebuie doar să-și dozeze timpul și energia mereu și mereu către oraș . Către oamenii lui. Lor, de fapt, le datorează totul. Ei l-au ridicat, ei l-au ales, ei îi vor mulțumi. Nu acum, ci la un moment dat. În viață, știm cu toții că toate vin la timpul lor. A știi ce, cât și cui datorezi e uneori cheia înțelegerii. Este un exercițiu care nu trebuie să-i lipsească niciodată, nimănui. Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte. Este modul meu de a vă spune,

                        LA MULȚI ANI, EMIL MOȚ, primarul țâfnoasei, dar elevatei Slatina !