Imperativ

Deputatul PP-DD de Olt, Dumitru Niculescu,cere răspunsuri de la guvern

Început de săptămână activ pentru deputatul PP-DD de Olt, Mitel Niculescu. Două interpelări și o declarație politică au fost depuse luni, prima zi a săptămânii care tocmai se încheie. Prima interpelare a deputatului Niculescu este adresată ministrului Agriculturii și a vizat solicitări punctuale privind modul de verificare și concluziile ulterioare în cazul laptelui contaminat, inclusiv verificările asupra Programului guvernamental Lapte și corn.
Cea de-a doua interpelare a avut ca obiect DN6 Alexandria-Craiova,drum aflat într-o stare avansată de uzură fizică,a cărui reabilitare a fost începută și ulterior sistată. Interpelarea a fost adresată directorului general CNANDR și Ministerului Marilor Proiecte.
Declarația politică a vizat restituirea proprietăților,în opinia deputatului Mitel Niculescu un proces încă anevoios,încă tergiversar și controversat,cu efecte care defavorizează atât chiriașii,cât și proprietarii,dar încurajează corupția în domeniul imobiliar.
Iată textul celor două interpelări și al declarației politice,urmând să consemnăm și răspunsurile autorităților când vor fi transmise. Deputatul PP-DD de Olt, Mitel Niculescu așteaptă pe adresa personală de e-mail- mitelniculescu@yahoo.com- sugestiile dumneavostră privind obiectul eventualelor interpelări și declarații politice pe subiecte de interes pentru județul Olt.

Stimate Domnule Ministru,
Vă rog să mă informați personal și în scris cu privire la numărul exact al fermelor de lapte controlate ca urmare a izbucnirii scandalului „Lapte contaminat”, locația și numărul fermelor de lapte controlate din județul Olt, concluziile care au rezultat în urma verificărilor dispuse și efectuate dar și problemele identificate pe care vă rog să mi le oferiți punctual. Totodată mă interesează numărul corect al  fermelor cu probleme depistate, zona din care provin,cauzele infestării laptelui,măsurile imediate și viitoare întreprinse de ministerul pe care îl conduceți. Vă mai rog, domnule Ministru să-mi puneți la dispoziție și rezultatele verificărilor privind Programul „Corn și lapte” administrat în județe precum și laboratorul(laboratoarele)în care s-a efectuat analiza laptelui.
            Solicit răspuns în scris și oral.
București
24.03.2012    Deputat PP-DD de Olt
Dumitru Niculescu

 Stimate Domnule Ministru,
Stimate domnule director general CNADNR,

Vă rog să mă informați personal și în scris cu privire la deciziile la care ați ajuns după rezilierea în data de 14 noiembrie 2012 a  contractului reabilitării DN6-Alexandria-Craiova,contract încheiat în luna martie 2011, în urma unei licitații la care prețul de adjudecare a fost cu aproape 100 milioane de lei mai mic față de cel estimat de CNADNR,la data organizării licitației.
În același timp mă interesează,stimate domnule Ministru și stimate domnule director general, motivația punctuală a rezilierii contractului reabilitării DN6,dar și posibilitatea reluării acestuia,sper într-un timp cât mai scurt.
Mă văd obligat să vă reamintesc că DN6 Alexandria-Craiova, un drum extrem de circulat ,se află în prezent într-un stadiu de degradare intens care îl include în categoria drumurilor cu grad înalt de periculozitate și risc mare de accidente rutiere. Totodată,sunt la fel de obligat să vă atenționez că starea de degradare a DN6 avansează rapid, pe zi ce trece,fapt ce face,imperios necesară intervenția dumneavoastră în ceea ce privește stoparea uzurii fizice a acestuia.
        Solicit răspuns în scris și oral.
București
24.03. 2013                            Deputat PP-DD de Olt
                                Dumitru Niculescu
                                                                           

Stimate colege, Stimaţi colegi, 
Declaraţia mea politică de astăzi se referă la restituirea proprietăților,căci din 1990 încoace avem atâtea legi ale proprietății că nici nu le mai știm numărul. Vorba românescă :„teoria,ca teoria, dar practica ne omoară…” În timp ce noi facem legi peste legi, oamenii care s-au luptat să-și ia pământurile și casele confiscate de comuniști înapoi sunt din ce în ce mai puțini,căci media de viață de pe plaiurile noastre mioritice nu a atins încă 130 de ani. 
 Să ne reamintim câte legi s-au dat în materia proprietății, sperând că le-am cuprins pe toate căci acolo unde este atât de multă teorie te poți pierde în ea:
•    • Legea 18/91, •  OUG nr. 1/1998, •  OG nr. 90/1998, •  Legea nr. 218/1998, •  Legea nr. 1/2000, •  OG nr. 69/2000, •  OUG nr. 102/2001, •  Legea nr. 545/2001, •  Legea nr. 389/2002, •  Legea nr. 400/2002, •  Legea nr. 247/2005, •  Legea nr. 358/2005, •  OUG nr.209/2005, 341/2006, •  Legea nr. 47/2007, •  Legea nr. 340/2007.
 Dacă ne uităm la anul apariției acestor acte normative o să observăm că fiecare partid ajuns la putere și-a pus amprenta pe proprietate și a mai emis încă o lege sau ordonanță. Credeți că asta a adus în patrimoniul cetățanului imobilele și pământul confiscate de comuniști? Nici vorbă!
În prezent în România sunt zeci de mii de oameni care nu și-au primit înapoi,fie că vorbim în natură,fie că ne referim la despăgubirile bănești,ceea ce comuniștii le-au confiscate. De la revoluție încoace în România se tot retrocedează proprietăți,iar procesul este departe de a fi finalizat. Să fim corecți ! Cred că nici măcar la jumătate nu a ajuns. Nemulțumiți și plimbați de la un for la altul, oamenii s-au îndreptat către CEDO să-și caute dreptatea. Una care în România zilelor noastre se află greu,căci mirajul câștigurilor fabuloase și imediate din mafia imobiliară a luat și mințile notarilor,avocaților,judecătorilor. Nu puține sunt verdictele CEDO care obligă statul la urgentarea acestor proceduri de retrocedare.
 Iată că și noii aleși la 9 decembrie 2012  au hotărât să mai dea o lege a proprietăților confiscate.  Guvernul USL – care își va asuma răspunderea în Parlament pentru această lege – a promis că până în 2017 toate aceste lucruri se vor rezolva definitiv și oamenii își vor primi fie proprietatea înapoi fie contravaloarea ei. Asta dacă ar fi să-i credem pe cuvânt. Căci din câte știu eu și cei dinainte, care s-au angajat în materia restituirilor, toți au promis că legea lor va rezolva practic această problemă. Probabil vom ajunge de unde am pornit și  guvernarea care se va încheia în 2016, va pasa „pisica”restituirilor guvernului următor. Așa că sunt sceptic în rezolvare. Mai degrabă cred într-o nouă amânare, iar și iar până când n-o să mai fie nimeni ca să ceară iar urmașii celor îndreptățiți se vor sătura de  drumuri, bani cheltuiți, timp pierdut și vor renunța de bunăvoie. Sau, dacă se va rezolva ceva, probabil va fi o nouă cuponiadă fără valoare de piață. Căci PSD -ul e maestru la asta.
Premierul României, Victor Ponta, spune că va da o nouă lege a proprietății dar în același timp a cerut ca până la finele anului 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să revadă toate dosarele soluţionate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, şi să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri. Adică o luăm de la capăt.  Cum la noi procesele durează ani, un om va fi târât în judecată vreo 5-10 ani, poate i se va face dreptate (dacă nu va muri între timp) dar viața lui va fi dată din nou peste cap, va trebui să aibă bani de avocat, să o ia de la capăt cu probe, documente. Ca într-un un perpetuum mobile.
            Pe scurt legea pe care vrea să și-o asume în Parlament Guvernul Ponta are ca puncte principale următoarele:
1-  Foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar dupa 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.
2- Foștii proprietari de imobile naționalizate ale căror dosare au fost deja soluționate de stat vor primi despăgubiri în numerar în termen de trei ani, începand cu ianuarie 2014, în tranșe anuale egale.
3- Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naționalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferența dintre suma plătită pentru acele drepturi și cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv, impozit care se prevede a fi de 85%.
Surse guvernamentale susțin însă că s-a pus și problema constituirii unui nou Fond Proprietatea iar termenul de realizare a acestui obiectiv este de 10 ani.
Într-un cuvânt,doamelor și domnilor,mai e mult până departe și pentru că sunt oltean , mi se pare că și guvernul e la fel. Se scarpină cu mâna stângă în partea dreaptă.  În fine, nu este vina nimănui decât a dvs, domnilor guvernanți prezenți și trecuți, că propietarii, bătrâni și bolnavi, care aveau nevoie de bani la timpul prezent și nu într-un viitor incert și nesigur, au fost nevoiți să își vândă drepturile pe sume mult mai mici decât valora proprietatea lor dacă ar fi fost restituită într-un termen decent. Impozitați-vă neputința ! Poate acest tip de impozit nu va fi declarat neconstituțional.
Vă mulțumesc !
București-24.03.2013                                Deputat PP-DD de Olt, Dumitru Niculescu