Imperativ

EMIL ALBOTĂ… DEOCAMDATĂ O „PĂRERE BINE CONTURATĂ„, OFICIAL CONFIRMATĂ!

Vineri, locotenenţii generalului Oprea au ieşit la rampă. În fapt e cât se poate de vizibil ordinul generalului pentru mediatizarea la scară mare a formaţiunii politice pe care o conduce. Semn că scârţâie căruţa şi o candidatură pe liste proprii e serios luată în calcul. Deocamdată, exponenţii interesului naţional sunt rezervaţi faţă de PSD-ul cu care au intrat la guvernare. Şi diplomaţi….!

Emil Albotă: „colaborarea cu PSD există şi există şi încredere. Am dovedit că UNPR este un partid în care se poate avea încredere. Situaţia politică nu este una simplă,dar pledoaria mea este una pentru stabilitate. Noi ne vom respecta aliaţii, fiindcă suntem un partid cu oameni serioşi. Cred că suntem stânga pe care se bazează coaliţia. UNPR devine extrem de frecventabil,de căutat…„

Cât despre o virtuală candidatură a sa la Primăria Slatina, Emil Albotă păstrează suspansul! Unul „mirosit„, chiar dacă face parte din strategie: „este o dezbatere care se poartă încă în partid. Am o părere bine conturată pe care , înainte de a o face publică, o s-o discut întâi cu colegii mei. Sunt adeptul unei chestiuni care se face bine şi sunt 100 la sută convins că Slatina are viitor şi viitorul va aparţine slătinenilor alături de un primar ales de ei, care va face nu doar echipă, ci şi o treabă bună…„

Albotă a refuzat să facă orice fel de comentariu în legătură cu cele mai recente evenimente din cadrul administraţiei locale, în schimb,prin vocea consilierului local Cosmin Ciorei progresiştii din Consiliul local slătinean au dat asigurări că vor sprijini proiectele bune pentru oraş şi activitatea actualului primar votat şi de ei, Emil Popa. Ciorei a ţinut să precizeze efortul  tinerilor pe care îi conduce la nivel judeţean şi care, „în proiectul naţional de strângere a semnăturilor-adeziuni, un milion de membrii de partid-au strâns 4.400 de semnături„.

Steluţa Dan este coordonatorul regional al femeilor din UNPR şi nu a ezitat să spună numărul organizaţiilor de femei la nivel de judeţ: „20 la sută, cu termen de finalizare în tot judeţul, sfârşitul lunii iulie„.

Şi vicepreşedintele CJ, Pavel Belinski a ţinut să puncteze funcţia sa politică: „sunt vicepreşedinte al Regiunii SV Oltenia şi coordonez activitatea celor patru judeţe aferente„.

La întrebările ziariştilor despre activitatea CJ Olt, numai de bine…! Doar că, legat de activitatea Direcţiei de Cultură care îi este subordonată: „fiecare comună are o zi în care se sărbătoreşte ziua comunei la care suntem şi noi invitaţi….„

NA! Pe-asta n-o ştiaţi…!