Joi, 26.11.2015! Discursuri libere, o sală arhi-plină şi multă emoţie vizibilă pe chipul celui care, aseară a fost centrul atenţiei. Sunt principalele repere ale lansării oficiale a candidatului PSD în cel mai râvnit trofeu al alegerilor locale de anul viitor: Primăria Slatina!
„Nominalizarea deputatului Constantin Stelian Emil Moţ, alegerea finală a social-democraţilor slătineni nu a fost una uşoară şi nu a fost făcută în biroul PSD după A.I.Cuza…„a precizat în discursul deschiderii lansării oficiale, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu. „Nu sondajul de opinie realizat a fost hotărâtor, ci discuţiile cu foarte mulţi slătineni şi sprijinul ferm reiterat, al organizaţiei slătinene în susţinerea lui Emil Moţ pentru Primăria Slatina, au stat la baza deciziei finale„, a spus aceeaşi voce.
Decizie pentru care, fostul preşedinte al organizaţiei, Marius Oprescu, prim-vicepreşedinte al PSD Olt, şi-a felicitat, la rândul său colegii. Inspirat, Oprescu a fost singurul care a salutat ziariştii, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă şi mediatizarea acţiunilor PSD dar şi pentru criticile aduse care au contribuit la remedierea greşelilor făcute. „PSD Slatina intră într-o nouă etapă şi nu putea să înceapă decât aşa. Am avut parteneri în proiectele noastre slătinenii şi le mulţumesc pentru asta, spunându-le că nu ne vom opri aici. Prin acelaşi parteneriat ne vom continua proiectele. Emil Moţ, desemnat cu larga susţinere a slătinenilor este un proiect viabil, câştigător„!
Renică Diaconescu a făcut o radiografie detaliată a candidatului pe care îl susţine: „A ales pentru că nu are nicio legătură cu grupurile de interese din Primăria Slatina; nu planează nici măcar bănuiala de a fi corupt; l-a vrut organizaţia şi e foarte important să te dorească aceia cu care lucrezi. Îi fac următoarea recomandare: a fi primarul Slatinei nu trebuie să ai mentalitate de stăpân. Eşti în slujba slătinenilor, trebuie să te apleci la probleme lor, la necazurile lor, pentru că sunt multe„…
Lavinia Elena Savu, elevă a CNV N.Titulescu (foto), care va vota pentru prima oară la alegerile din 2016, a urcat pe scenă emoţionată: „Atât cât l-am cunoscut eu pe Emil, nu încearcă să pară altcineva decât cel care este. Se va ridica la nivelul aşteptărilor noastre, ale tinerilor şi de aceea va avea tot sprijinul nostru„…
CONTINUĂM SĂ CONSTRUIM ÎMPREUNĂ SLATINA-este angajamentul ferm al candidatului PSD pentru Primăria Slatina, Constantin Stelian Emil Moţ. Unul transpus pe un card simbolic, în acelaşi timp un gaj pentru slătineni al câtorva dintre proiectele sale prioritare: reduceri de taxe la Slatina pentru persoane fizice şi juridice, în ciuda Codului fiscal, nicio creştere din 2016; crearea a 2000 noi locuri de muncă,minim 1000 în parcul industrial;modernizarea blocului central al SJU Slatina, la standardul UPU; extinderea supravegherii video;introducerea pazei în toate şcolile;rezolvarea problemei câinilor vagabonzi; crearea a cel puţin 1000 de noi locuri de parcare rezidenţiale; finalizarea reabilitării termice şi a amplasării containerelor de gunoi îngropate; modernizarea locurilor de joacă şi a mobilierului stradal….
Primul card al angajamentului Emil Moţ faţă de slătineni a fost oferit fiului său, David, prezent în sală, cel mai puternic susţinător al tatălui său, pe care, numai mama sa l-a oprit în a urca pe scenă. Nu l-a putut opri însă nimeni să întrerupă discursul tatălui său: „Tati…! Da, tati…! Sunt aici în primul rând pentru tine şi tu vei fi primul care mă va trage de mânecă, peste patru ani, în cazul în care nu mi-am ţinut angajamentul„…
Schimbul de dialog între cei doi, David şi tatăl lui-Emil, au reprezentat, de fapt, cel mai atractiv moment al lansării.
Un eveniment care, coincidenţă, sau semn, a avut loc fix în ziua în care, fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, era trimis în judecată de DNA, în al doilea dosar, pentru fapte de corupţie….
Afară turna cu găleata şi în sala Centrului Cultural Eugen Ionescu, mirosea, dezgustător, a pop-corn…! Singurele umbre ale unei lansări bine pregătite !