Sorin Brătoi a făcut pasul: i-a spus Adio lui Ştirbu, cu regrete pentru partidul în care a activat de cel puţin opt ani şi care a încăput pe mâna lui Ştirbu, care-l distruge, pas cu pas.
Sorin Brătoi şi-a înaintat ieri demisia din PNL, iar Ştirbu i-a dat numărul de înregistrare: 150/4.12.2015!
Opţiunea recentă a doctorului( despre Brătoi vorbim, nu despre suspiciunea de plagiat a lucrării de doctorat a lui Ştirbu), a fost liber expusă în cadrul conferinţei de presă susţinută cu puţin timp în urmă, la sediul PSD din Slatina, alături de deputatul Emil Moţ, candidatul PSD pentru Primăria Slatina, ca „între prieteni„:
Emil Moţ: „Salut sosirea în echipă a prietenului meu Sorin,care a decis să-şi arate sprijinul pentru mine în competiţia pentru Primăria Slatina şi pentru proiectul meu. Împreună vom face o echipă pentru cetăţeni şi îi ofer cardul- angajament al priorităţilor mele prin care continuăm să construim Slatina. Prietenul meu Sorin este, începând din acest moment, parte din echipă.„
Sorin Brătoi: „Îmi declar sprijinul pentru prietenul meu Emil şi proiectul său, singurul viabil, pentru Primăria Slatina şi slătineni. Din punctul meu de vedere, PNL Slatina este pacient incurabil! Nu consum produse contra-făcute, nu agreez produse contra-făcute, nu sprijin produse contra-făcute. Cine consumă, să le sprijine. Cursa pentru Primăria Slatina a intrat în linie dreaptă şi, din punctul meu de vedere, niciunul dintre candidaţii desemnaţi sau impuşi nu au soluţii pentru problemele Slatinei, care sunt aceleaşi. Există persoane care vor să candideze la primărie fără nicio minimă expertiză a ceea ce înseamnă administraţia, fără să fi ocupat vreo funcţie administrativă vreodată, fără să ştie ce înseamnă buget. Când îi întrebi despre proiectul pentru Slatina îţi răspund că au, dar nu –l dezvăluie să nu afle PSD. Să le dezvăluie după alegeri,ca să fie siguri că nu se află. Nu-mi poţi impune să balansez cu partidul dintr-o parte în alta şi să fac pe Albă ca Zăpada. Regretul meu pentru fosta echipă este că s-a dezintegrat imediat după plecarea lui Măceşanu, cu care am colaborat foarte bine şi după plecarea mea. Au plecat oameni adevăraţi din PNL şi vor mai pleca…„
Prietenul Sorin l-a asigurat pe prietenul Emil de tot sprijinul său considerabil care va fi, inclusiv unul materializat în voturi, argumentându-şi opţiunea prin faptul că: „Emil este singurul care are un proiect viabil şi soluţii care nu sunt doar o poveste pentru realizarea lui„.
Întrebat dacă ar accepta postul de manager al SJU Slatina, în locul celui de director medical de la Spitalul Schitu, Brătoi a fost categoric: „Am fost cu managerul Marius Iancu în partide diferite, dar la spital şi pentru spital am făcut echipă. Spitalul Schitu este cel care a obţinut primul acreditarea, există nişte proiecte ample,de anvergură, în derulare despre care o să auziţi, la care s-a lucrat şi se lucrează în echipă şi pe care nu le abandonez. Nu! Nu mă tentează postul de manager la Spitalul Slatina, nici alt post„!
În timp ce PSD continuă să construiască politic, PNL, pe mâna lui Ştirbu, se dezintegrează…Pas cu pas, fiindcă…dacă daţi la o parte foştii membri PDL, pe care oricum îi marginalizaţi, câţi liberali mai aveţi în partid, domnule preşedinte nelegitim, Ştirbu?!