Imperativ

TROCURI POLITICE: CA SĂ FACĂ PLICI, GIGEL DĂ „OSCARURI„-PURCEL LA PREFECTURĂ, IORDACHE LA AMBULANŢĂ!

Nelegitimul preşedinte al PNL Olt „se dă de ceasul morţii„ să pună mâna pe putere în republică. Ca să facă plici, deputatul nu are în preocupări nevoile ţăranilor din Colegiul Drăgăneşti , care l-au făcut două mandate consecutiv, parlamentar. Câte o declaraţie ridicolă „din joi în Paşti„, precum cea cu Ziua Independenţei, în rest …sfori!

Cu tehnocraţii la guvernare, Ştirbu încearcă să –şi pregătească „mezamplasul„ înaintea alegerilor locale. Recunoaştem, îi merge mintea la jocuri de culise şi sforării! De pitrocit, s-au pitrocit, să şi ţină, e mai greu.

Prietenia lui Ştirbu cu Petre Purcel, auditor în cadrul Camerei de Conturi Olt, e „cu cheag„(în sensul de veche, pentru inteligenţii sub medie) şi de notorietate. Greu de zdruncinat mai ales când cele două doamne, soţii ale domnilor,  împart satisfacţiile şi împlinirile profesionale ale aceleiaşi meserii: evidenţa contabilă. Schimbul de experienţă este reciproc avantajos şi bucuriile profesionale pe măsură.

 

Petre Purcel este cel care a auditat instituţii grele de glorie: de la Primăria Slatina, până la Spitalul Judeţean şi Ambulanţa, să ne rezumăm doar la câteva exemple.

Cum evaluarea prefecţilor făcută de guvernul tehnocrat s-a încheiat, schimbarea vine de la sine. Mai ales în judeţele, precum Oltul, unde prefecţii sunt păstraţi cu delegare şi studiile de înalt funcţionar public nu există. Schimbarea vine repede şi asta se şi doreşte. Cum puterea de convingere a Gigelui este mare când interesul primează, din cărţile deputatului au ieşit oamenii cu îalte studii,  care puteau accede în scaunul de prefect la Olt. Aşa s-a ajuns la bunul amic, Petre Purcel! Suspendarea de la Camera de Conturi, primul pas, numirea cu delegare la prefectură, pasul doi! Pas cu pas , e hora mare în mintea deputatului, care amuşină la Bucureşti cum nu a dat cu tămâie în cariera sa măreaţă de popă la Roşieni.

Pasul trei este cel care îl va împiedica pe deputat, care se râvneşte preşedinte de Consiliu Judeţean. Dacă nu-l ştie, să-l bage la cap!

Între multele sale calităţi, lui Petrică Purcel îi lipseşte una! Esenţială şi obligatoriu legală fără de care, nici un premier din România, tehnocrat, au ba, nu-l va numi cu delegaţie pe preferatul Gigelui! ORNIS! Petrică Purcel nu a reuşit să obţină ORNIS-ul şi nici nu mai are cum să o facă! Pentru cine nu ştie ce reprezintă ORNIS, să caute! Cine ştie, cunoaşte…!

 

Dacă nu-i iese trocul la prefectură se mai joacă pe altul: la Ambulanţă! Acolo nu se află „în control tematic„ auditorii Curţii de Conturi-Camera de Conturi Olt. De după ambulanţe se aude că „mentenanţa„ o va trimite acasă pe Marilena Prina, că-i zor mare, pentru vacantarea funcţiei de manager la SJA Olt!

Acolo unde, cu binecuvântarea Ministerului Sănătăţii şi sforile Gigelui, va să vină Andrei Iordache. Şomer azi…

Ca să facă…plici şi pliciul să fie „complect„, cum îi place lui Costel Moisescu…

Slatina veselă! Vin alegerile! Voi cui faceţi…plici?!

Surse: posibil nume pentru Prefectura Olt- Radu Renga, fost prefect de Vâlcea şi Vaslui schimbat de Guvernul Ponta, expert guvernamental în prezent, unul dintre prefecţii care au obţinut în instanţă repunerea pe funcţie…

 

P.S. Facem cuvenita rectificare, cu mulţmiri pentru cititorii care ne-au semnalat: soţia domnului Ştirbu este agronom, mama dânsului este contabil. În acest caz, ne întrebăm, ce-o fi prestat doamna soţie la Autoritatea de Supraveghere Financiară?!