Imperativ

PSD ANUNȚĂ STRUCTURA CJ-MARIUS OPRESCU, PREȘEDINTE, VIRGIL DELUREANU, VICEPREȘEDINTE. CONSILIERII INTRĂ CONFORM NUMĂRULUI DIN LISTĂ!

Un post de vicepreședinte, conform înțelegerii politice de la centru îi va reveni ALDE, care a intrat în CJ Olt, cu trei consilieri. Anunțul a fost făcut azi de președintele PSD Olt, Paul Stănescu: „Marius Oprescu va fi președintele CJ Olt, Virgil Delureanu vicepreședinte și un alt post de vicepreședinte îi va reveni ALDE pentru că au trei consilieri în CJ, în timp ce UNPR are doi. În ceea ce privește validările pe lista CJ Olt, ele se vor face conform ordinei din listă. Nimeni nu va fi invalidat, pentru a fi altcineva validat, pentru că noi am fost serioși de la început, de când am întocmit listele„.

Același lucru se va întâmpla și pe listele CL Slatina și pe toate listele, cu precizarea președintelui că vineri, în ședința Biroului Județean se vor analiza rezultatele, nominal, se vor decide, în fiecare localitate și majoritățile politice în consiliile locale: „Acolo unde suntem avantajați, vom ține cont de majoritățile noastre„. Stănescu spune că până la ora asta nu există solicitări de refuzare a mandatelor de consilieri și speră să nu aibă astfel de cereri: „Nu avem opțiuni până la ora asta de retragere din consiliile locale și îmi doresc să nu fie„.