PNL OLT SE DUCE DE SUFLET. PRIMARI LIBERALI URMEAZĂ SĂ ȘI DECLARE DRAGOSTEA PENTRU ALDE
Imperativ
Zile negre pentru PNL Olt.După dezertările deja cunoscute, Cârloganu-tată, șef AJOFM Olt și fiu, consilier local Slatina, fostul candidat la primăria reședință de județ, Marius Bălașa, director CCD, fostele adjuncte ISJ , Arina Cârstea și Dalia Georgescu, plus ieșirea din arenă a lui Andrei Iordache, care urmează, la rândul său să demisioneze din Consiliul local Slatina, surse politice spun că și o parte din primarii aleși pe listele PNL, ar urma să-și depună doar sufletul(adeziunea ar însemna invalidarea mandatului), la ALDE Olt. În așteptarea excluderii lor de partid, astfel reușind să-și salveze mandatele, primii care își vor declara dragostea față de deputatul Mihai Niță și vicepreședintele CJ, Ioan Ciugulea, vor fi primarul Liviu Anuța-Voineasa și Valeriu Măndescu-Pleșoiu. În tratative pentru trecerea aceleiași „vămi sufletești„, s-ar afla și primarul de la Izbiceni, Marian Gulie, bunul prieten al lui Marius Bălașa.
Între timp, la PNL Olt, fiecare cu ce-l doare : interimarul președinte, deputatul Gigel Știrbu, când nu apare prin studiourile de televiziune centrale, se mișcă cu talent pentru alegerea noului președinte PNL, senatorul Siminica Mirea își inaugurează cu mare fast, chiar azi, sediul biroului parlamentar, primvicepreședintele Costel Moisescu e tot pentru gânduri pentru asumarea unei eventuale candidaturi la președinția organizației județene, în sediul din Slatina e aceeași permanență toxică. Fiecare cu …sufletul lui !
Partidul se duce ….de suflet ! Lumea e în derivă totală.