AVERTISMENT! PARLAMENTARII CARE NU VOTEAZĂ MOȚIUNEA, EXCLUDERE DIN PSD!
Declarația a fost făcută azi, în cadrul conferinței de presă susținută în urmă cu puțin timp la sediul PSD Olt, de președintele organizației, senatorul Paul Stănescu: „Nominalizarea viitorului prim-ministru va fi o chestiune greu de făcut. Vă asigur că va fi un om politic tot din PSD, iar din discuţiile noastre vrem să fie un guvern în care să avem foarte mulţi oameni politici cu greutate, cu rezultate foarte bune. Am refuzat să intru în acest guvern, dar dacă partidul mi-o va cere, voi intra în următorul guvern. Trebuie să te cheme cineva ca să faci parte din următorul guvern. Voi intra în următorul guvern, în anumite condiţii, nu chiar aşa la prima strigare, pentru că îmi doresc să fie o echipă politică. Oamenii politici au responsabilitate, au fost votaţi şi cred că răspunderea lor faţă de actul de guvernare este mult mai mare. Dacă te duci acolo, trebuie să poţi fi tras la răspundere pentru ceea ce faci acolo. Nu te duci doar ca să-ţi scrie în CV sau pe cruce, ca să fiu dur, că ai fost ministru”.
Liderul PSD Olt a lăsat să se înțeleagă că nu, factual, MinisterulAgriculturii este portofoliul pe care l-ar accepta, ci și alte posibilități : „Am un plan, dar nu pot să-l spun, la ora aceasta”.
Stănescu este și pentru o structură guvernamentală mai suplă : „Echipa guvernamentală ar trebui strânsă, din 27 de ministere, ar trebuie 16-17. Este punctul meu de vedere, dar orice restructurare a guvernului necesită şi timp, două-trei luni, şi am pierde timpul. Să vedem ce ne spun şi specialiştii”.
Sursele noastre spun că Paul Stănescu ar putea ocupa în viitorul guvern chiar Ministerul Dezvoltării, sau pe cel al Administrației, care s-ar putea desprinde de cel al Internelor, în condiția în care, unele din actualele ministere ar dispărea, urmând a fi comasate.
AVERTISMENT! PARLAMENTARII CARE NU VOTEAZĂ MOȚIUNEA, EXCLUDERE DIN PSD!
Cine nu votează moțiunea, la parlamentarii PSD mă refer, își asumă excluderea din partid ! Măsura a fost votată în unanimitate de CeX și are caracter imperativ! A fost avertismentul fără echivoc al liderului PSD Olt , senatorul Paul Stănescu, pentru parlamentarii partidului care, în ședința de miercuri, vor îndrăzni să creadă altceva, în afara deciziei partidului: auto moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern!