Imperativ

LIVIU VOICULESCU, PREȘEDINTELE PNL OLT, PRIMA CONFERINȚĂ DE PRESĂ : „ ÎMI VOI DEPUNE CANDIDATURA PENTRU PREȘEDINȚIA ORGANIZAȚIEI ! „

Primarul localității Cungrea, Liviu Voiculescu, a susținut astăzi prima sa conferință de presă în calitatea de președinte al PNL Olt. Întâlnirea cu jurnaliștii a debutat printr-un moment de reculegere „in memoriam„ președintelui PNL Olt, Costel Moisescu, trecut fulgerător în neființă de curând.

Un foarte apropiat al regretatului președinte Moisescu, cel care i-a fost ca un tată lui Liviu Voiculescu, acesta din urmă cu greu și-a putut stăpâni durerea când le-a vorbit ziariștilor despre interimatul său la președinția organizației liberale din Olt. Fix în fața sa era încă așezat tabloul îndoliat al fostului președinte.

Ales în cadrul ședinței Biroului Politic Județean de săptămâna trecută  , prin vot secret, cu 24 de voturi pentru, 2 nule și 2 împotrivă, președinte interimar al PNL Olt, Liviu Voiculescu a declarat că , în numele întregii formațiuni liberale județene va solicita conducerii centrale organizarea cât mai curând a alegerilor pentru președinția PNL Olt : „ Colegii mei își doresc stabilitate și e normal să fie așa, oricât de greu încercați am fost în această perioadă. Vă mărturisesc, e cel mai greu an al meu din ultimii 10 ani. Voi candida, am o datorie morală față de Costel Moisescu și am și susținerea colegilor. Votul de săptămâna trecută a arătat  că în partid există unitate.„

Voiculescu a precizat că această competiție este una deschisă, orice membru PNL Olt își poate depune candidatura.

Deși nu a dorit să dezvăluie intențiile sale privind strategia în ce privește partidul, înainte de consultarea cu toții președinții de organizații  teritoriale , care va avea loc joi, săptămâna în curs, Voiculescu a dat asigurări că înainte de ședințele CJ și CL Slatina vor avea loc analize pe proiecte alături de reprezentanții PNL în cele două foruri , „urmând să luăm cea mai bună decizie pentru cetățeni.„

Din tabloul său așezat la loc de cinste în sediul PNL Olt, fostul președinte, Costel Moisescu, ne zâmbea tuturor…