Imperativ

FREAK NEWS….SONDAJU` ÎI UMFLĂ, EI ÎL CRED

La PNL Olt e bine. Bine de tot ! Se deschide sediul, mai iese , din când, cineva pe uşa din dos să vadă ce mai e pe la vecinii pesedişti, achitarea lui Orban a încins minţile, fiecăruia după gând şi pleată. Cine are. Ci nu, face ca Gigel. Care în ziua achitării , după o lacrimogenă pe care nici ai lui de Olt nu au crezut-o, şi-a schimbat poza de profil. E una în care se sprijină de scaun şi zâmbeşte duios. Jmecher, la şto : luaţi, mă, de aici, săracilor !

Sondajul care anunţă apocalipsa PSD l-a înfierbântat rău pe Voiculescu. Rău de tot ! Preşedintele ales al liberalilor olteni a uitat că e amic cu pesediştii şi-a dat cu postarea în ei. Nu, nu în ăştia de acasă, că nu e bine. În ăilalţi, care or fi….aşa, la general. La sanchi…La mişto! Cine se supără, ăla e! Da nu se supără nimeni, că nu are de ce. Cică PNL  e la un procent de PSD, postează subtil, profund şi extrem de inteligent pentru vârsta noastră, a muritorilor, domnu` Livu de la PNL . Mamă….ce bucurie !  Că se întrezăreşte scoaterea „la mai mulţi parlamentari„. Ce mişto ! Şi că se întrezăreşte şi avionul Gigelului pentru PE. Iar mişto, dar să nu fie bucuria prea devreme…Se anunţă ceaţă pe aeroport. Cică vine dinspre Craiova, de la unul, Jean Valljean parlamentar european până la moarte. Precum câinii roşii…

Buli,  şi-a luat o pauză vocală. A  amuţit un pic. Provizoriu, „ca comitetul„ interimar pe care nu l-a mai încropit. Că nu a dat publicităţii nimic, aşa cum a promis. Lucrează încă, pas cu pas, lucru greu, iese greu. Ssst ! Faceţi linişte ! Buli gândeşte şi după iese ! Cum, măh, ce ? ! Comitetul ! Fraieri sunteţi…

Până şi eternul şi fascinantul Comănescu a obosit. După lopata din zăpadă, nada ! Câteva şeruiri pentru şefu`, la impresie şi corason şi …hai, pa! Că v-ajunge!

Norocos cel care a citit impresiile lăuntrice ale femeii la 40 de ani. Şi mai norocos ăla care le-a şi înţeles profunzimea. Interviul cu domnişoara Ana de la PNL Olt a scos organizaţia din marasm. Dificile întrebări, minunate răspunsuri. Profunde! Nu?! Nu fiţi răi şi invidioşi….!

La PNL Olt a venit primăvara. Sondajul îi umflă, ei îl cred. În rest, bine…Bine de tot! Tot înainte, băieţi ! Să vă zic ceva real despre sondajele politice…
Ele nu aduc soluții. Nici politice, nici sociale.
Decât să vă îmbărbătaţi cu freak-news-uri pe reţelele de socializare, mai bine vă apucați de treabă!