Imperativ

SE RIDICĂ LIBERALII! VOICULESCU, DEMISIA!

Umilitoarea înfrângere a PNL Olt în alegerile parlamentare în care, doar președintele organizației, Liviu Voiculescu a reușit să-și adjudece mandatul de senator, în timp ce deputatul Gigel Știrbu, primul pe lista Camerei Deputaților și-a adjudecat mandatul prin redistribuire, a stârnit un val de furie în cadrul filialei.

Cătălin Nedelcu, membru PNL Olt din 2001 a fost primul care solicitat demisia din poziția de președinte al organizației a lui Liviu Voiculescu.

” Dragi prieteni, Sunt membru PNL din anul 2001 . Aici am rămas și voi rămâne indiferent de împrejurări . Dar vă spun un lucru : eu nu fac politică pentru interese personale, fac politică pentru a apăra interesul cetățeanului ! De fiecare dată când mi s-a cerut ajutorul de către absolut orice cetățean indiferent de culoarea politică, am ajutat. Așa voi face și de acum înainte . Nu accept mediocritatea, minciuna și nici jocul dublu! Cred că sunt suficiente motive să solicit public demisia lui Liviu Voiculescu președintele PNL Olt !”

Concomitent cu acesta, invitat în cadrul emisiunii ”De la stânga, la dreapta”/ Olt Tv, moderată de jurnalistul Alin Dorobanțu, primarul localității Studina, Marian Vasile, fost prim vicepreședinte al PNL Olt, mazilit de Voiculescu tocmai pentru pozițiile sale tranșante și deschise, în interiorul partidului, privind politica PNL făcută doar în favorizarea unor interese personale a președintelui Liviu Voiculescu, secretarul general al filialei, Ana Maria Ciaușu, locul 2 pe lista Camerei Deputaților și a unei grupări coalizate în jurul celor doi.

„Aş fi vrut să nu ajung la acest subiect. Am mai discutat asta imediat după alegerile locale, tot la dumneavoastră în emisiune. I-am cerut demisia lui Liviu Voiculescu şi nu doar lui, ci şi unor oameni care fac parte din echipa lui. La locale, PNL Olt a reuşit performanţa să ia, procentual, 11,5% primari. Nu ştiu ce calcule şi-a făcut atunci, de a ieşit public să spună «Am înfrânt!». A vrut să sune ca şi cum ar fi fost o victorie. Spuneam, la începutul acestei emisiuni, şi că, din cauza unor oameni ca Liviu Voiculescu, Ana Maria Ciauşu, George Ciucu şi alţii, PNL, în loc să cerască, a scăzut. Nu ştiu, cum să-ţi doreşti să ai rezultate, asta dacă şi-au dorit, şi să nu te vadă nimeni în nicio localitate? Să nu vezi nicio campanie. E absurd. De la locale, de când mi-am depus dosarul de candidatură, nu am primit niciun mesaj sau telefon din partea celor care sunt lideri ai PNL. În momentul în care nu comunici cu oamenii şi ai doar câteva postări preluate din politicile guvernamentale, pe pagina de facebook, nu ai cum să obţii un rezultat bun. Partidul a fost mâncat, la Olt, din dorinţa nebună a doi oameni: Liviu Voiculescu şi Ana Maria Ciauşu. Dacă nu-şi vor da demisia, e treaba lor. Eu cred că trebuie să se ducă acasă. PNL nu este un SRL.”

Cei doi nu sunt singurii care a cerut demisia lui Voiculescu. După scorul slab obținut în alegerile locale, unde Liviu Voiculescu a candidat și a pierdut Primăria Slatina la un scor umilitor, rezultatele obținute de  PNL Olt în alegerile locale fiind slabe și mult sub scorul partidului la nivel național, și Mario De Mezzo, candidatul inițial al liberalilor pentru municipiul reședință de județ, înlăturat la fel de grobian din cursă cu puțin înaintea campaniei electorale de același Voiculescu, a solicitat public, demisia acestuia din șefia filialei.

”Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt, trebuie să plece. Prin demisie sau prin demitere, nu contează, cert este că trebuie să plece. Iată de ce:- În decembrie, Liviu Voiculescu a spus în mai multe ședințe de Birou Politic Municipal că are 28% în sondajul efectuat de București. În septembrie a obținut 27% la alegerile locale. Să ai 28%, să muncești nouă luni de zile cu o organizație întreagă investind resurse de timp, de bani, de energie, oameni, doar ca să ajungi la 27%, adică să SCAZI este cu adevărat o “performanță” politică. Demisia!- În Slatina, sunt 48 de secții de votare. Liviu Voiculescu nu a câștigat absolut în niciuna dintre aceste secții de votare. În absolut niciuna. Nici măcar în secția de votare unde a copilărit și unde în mod normal ar trebui să îl cunoască toată lumea, nici măcar în secția unde locuiește acum…nicăieri. Să fie 48 de secții de votare și să nu câștigi niciuna este cu adevărat o “performanță” politica. Demisia!- Toți ceilalți candidați care contează au obținut peste numărul de voturi al votului de partid/ consilieri locali. Emil Mot, candidat, a obținut 1000 de voturi peste voturile consilierilor locali. Marius Bălașa, candidat, a obținut 1000 de voturi peste voturile consilierilor locali. Liviu Voiculescu a obținut 500 de voturi SUB consiliul local. Asta înseamnă că aproximativ 500 de oameni au venit la vot, au dat încrederea consilierilor PNL, dar au spus cu voce tare NU VREM LIVIU VOICULESCU PRIMAR.

Dar voi vorbi despre aroganța lui Liviu Voiculescu, despre lipsă de respect la adresa liberalilor cu vechime care au fost desconsiderați și lăsați pe dinafară, despre blaturile pe care le-a încercat și care nu i-au ieșit. Despre aroganța în relația cu presa, despre aroganța în relația cu alegătorii, despre aroganța în relația cu cei care au venit să muncească cu credința în această campanie am să spun atât: oamenii au taxat toate aceste lucruri cu un vot de blam. Slatina nu îl vrea, să plece acasă”, a postat pe pagina sa de socializare, la câteva ore după centralizarea rezultatelor alegerilor locale, liberalul Mario de Mezzo.

Sunt doar solicitări momentan. Dar în logica chestiilor pare că au sens.