Asta e culmea nesimțirii la noi. Suntem prinși „cu rața-n gură”și putem urla lejer că nu e adevărat. Ba mai dăm și-n judecată pentru „afectarea imaginii”. Un personaj care se îneca de atâtea advertoriale se plânge că advertorialele nu sunt bune. La el merg,la alții nu se acceptă. Așa se întâmplă când vorbești despre deschiderea orizonturilor mărețe din debara. Absolut grotesc e atunci când personajul e invitat la televiziune pe post de vizionar USL căruia îi e silă de profitori. În timp ce el e profitor crunt! Și un pupincurist de nu se poate. Și un lingău de penali căruia îi stropesc mutra tentativele de a fi prieten cu tot felul de mizerabili.
Ideea e că prostul nu se lasă. Și abia acum înțeleg de ce presa nu va muri niciodată!