Imperativ

We have a problem! Deocamdată pe persoană fizică…

Avem așa: un președinte jucător care i-a dat lui Ponta un mare,mare ajutor! Cu o propoziție simplă-” PSD va avea propriul candidat la prezidențiale”-l-a poziționat pe Viorică drept prezidențiabil și adversar al său. Cu stânga(e vorba despre doctrină)i-a dat în gură lui Dragnea, trimis în judecată pe referendumul de suspendare. O răsuflare ușurantă pentru Viorică…pe care Dragnea, cu cea mai mare influență în partid,se pregătea de substituire. Să ia președinția partidului când ginerele lui Sârbu se muta la Cotroceni.
Vicepremierul României e trimis în judecată pentru furt de voturi, compliciate și instigare la furt de voturi în referedumul de suspendare al lui Băsescu. O trimitere în judecată și o hartă a votului din suspendare, foarte interesantă…
Să ne reamintim! PSD Timiș, condus de tata socru Ilie Sârbu a avut lucruri mai importante de făcut decât să -și mobilizeze oamenii la vot.
Aradul, Bihorul și restul filialelor din Ardeal, controlate en gros de “Grupul de la Cluj”, a lucrat în aceeași notă cu Timișul lui tata-socru. Fooooartee interesant !
Bistrița  condusă și la CJ și la PSD de Radu Moldovan, n-a depasit 35% la prezență. Pentru cine nu știe, Radu Moldovan este omul de casă și de dat cu mopul pe marmura din baie a lui Victor Ponta. De ce nu s-a mișcat la urne PSD în organizația condusă de omul lui Ponta?
PSD Suceava este de asemenea condus de Cătălin Nechifor, încă unul care dă cu mopul la Ponta în casă, pe persoană fizică. Suceava a scos doar 42%.  Rus însuși se poate lăuda cu performanța locului 6 de la coadă în sus la prezență.
Și, ca să nu creadă cineva că omitem intenționat și discreționar Oltul puternic, ei, bine, PSD a ieșit fruntaș pe ramură, premiul întâi cu coroniță ! Sub directa coordonare a tovarășului profesor Darius Vâlcov, înregistrat și dat pe televizor-B1-când ținea lecții de îndrumare și …control ! Un Darius Vâlcov șmecher, care s-a ocupat direct și personal de votul pe Slatina,pe care nu a băgat-o în rahat, limitându-se doar la puțin peste 80 la sută. Cel mai mic număr de voturi DA pentru demitere, din toate orașele județului.
Mici amănunte, care azi apar semnificative.
Să  fi fost premeditare?
Cert este că după întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni, drumul prezidențiabil al lui Crin este închis. Să fi fost asta?
Era să uit ! Băsescu nu a auto-denunțat pactul iar Viorică s-a pronunțat :„ eu nu vreau să rup pactul cu domnul președinte !”
Normalitatea e cool ! Incredibil ! Șoc ! Rămâi prost ! We have a problem! Deocamdată pe persoană fizică…