Imperativ

Pe președinția PMP la Olt este o adevărată disperare. Poate să-mi spună cineva, de ce?!

De data asta, încep altfel. Și consemnez așa! M-am înscris în Fundația Mișcarea Populară exact în ziua în care în care, pe site-ul fundației au apărut postate adeziunile. A fost opțiunea mea aderării la fundație dintr-un singur considerent, public exprimat în ziua conferinței de presă FMP Slatina, când am acceptat și cooptarea în Comitetul de conducere al fundației: speranța certă în mediatizarea și implementarea unei politici autentice a unei drepte făcută praf din cauza orgoliilor mai mult sau mai puțin rănite, a unor vendete de grup rămase nedecontate și lista poate continua.
Am crezut și cred cu tărie că Traian Băsescu este omul care poate coagula dreapta și liderul care o și poate promova. Atât !
Am fost una dintre cele mai vehemente voci împotriva acțiunilor ulterioare ale președintelui fundației, Marian Vasile, atunci când nu am fost de acord cu ele. Am considerat și consider că o gândire unicefală, fără consultare și exprimare a unor argumente, pro și contra nu pot să construiască ceva trainic, benefic. Exact acesta a fost motivul pentru care am ezitat să mă înscriu în PMP și să mă retrag, în ultima perioadă, inclusiv de la acțiunile fundației. Azi constat că instictul de om care face presă de 20 de ani și care a văzut tot ce s-a putut vedea în politica de la Olt, nu m-a înșelat! Din păcate! Oamenii politici, traseiști,sau nu, mai copți sau mai puțin copți, vor, în general,totul repede. Totul direct, vor totul numai ei,vor să fie primii și în mintea lor sunt cei mai buni. Poate că și sunt,dar asta trebuie demonstrat! Obligatoriu! Nu am crezut și nu cred în gargara de pe televizor, în interviurile cosmetizate din gazete, în sondajele de opinie făcute la colț de stradă de subalterni.
Nu cred în cei care-și schimbă pielea pentru un alt mandat de parlamentar, cinci-șase asfaltări, protecția din mintea lor, revelația bruscă a re-evaluării ori a „sincerității”descoperite subit. Dacă aș crede în așa ceva ar însemna că trăiesc într-o țară sănătoasă la cap…Și nu este! Așa se poartă pe la Olt, așa e moda. Și, apropo, re-evaluatul politic e substantiv sau adjectiv?!
Se ridică scaune. Se re-evaluează.
Pe președinția PMP Olt e o adevărată disperare! Poate să-mi spună, cineva, de ce?! Ieri seară aflu de la colegii din media locală că Marian Vasile nu mai e în fruntea partidului. Sper la o schimbare în bine dar înțepenesc la citirea numelui potențialului viitor președinte: Costinel Alecsandrescu! Vreți să știți cin este?! Vă dau fix patru repere-numele, Doina Oltului, PSD și GOOGLE! Căutați, citiți și…re-evaluați! Apoi puneți-l președinte PMP! E poet,cântăreț dansator și compozitor…Își va schimba repede repertoriul!
Îmi vin în minte constatările lui Traian Băsescu din turul doi al prezidențialelor cu Adrian Năstase:„ băi, Adriane, ce blestem pe poporul acesta să aleagă între doi comuniști…” Și zic: ce blestem pe dreapta asta de la Olt să tot aibă lideri re-evaluți!
Acum, azi, la Olt,despre PMP se râde. Se comentează,se spune că așa ceva nu poate fi real…nici măcar în județul ăsta! Îți moare creierul…Să schimbi presupusul omul lui Vâlcov, pesedistul, cu al lui Stănescu, președintele PSD S-V Oltenia! Ambii, cântăreți, pe bune. Ca și când partidul acesta ar fi o competiție de Dansez și cânt pentru tine, nu o încercare serioasă pentru altceva decât de 20 de ani tot roșu în județ. Iar domnul fost deputat PDL, Gelu Vișan, îmi spune la telefon că-i bine! Își asumă dînsul?! Că e de asumat!
Și cel mai trist…E perfect adevărat! E uluitor! Duhnește a îndestulare și nesimțire. E genul de troc politic, care,în meseria asta, de gazetar, te trezește, subit, la viață. Pentru că, oricât de cerebral ai fi, totul te revoltă. Și e Olt. Final de 2013. Batem la ușa lui Traian Băsescu să ne ajute în formarea unei drepte veritabile și nu ni se va deschide. Să nu ne mai întrebăm de ce!
Prea mulți cu coada în toate părțile. Dacă a greșit Marian Vasile și vreți să-l înlocuiți, înlocuiți-l! Când puneți altceva în loc, întrebați-i și pe ei! Cei care am aderat primii la fundație asumându-și  opțiunea când nici nu se vorbea despre partid! Punct ! Nimic de adăugat!